Inelul de la Dărmănești – între arheologie și științele ezoterice

Contextul descoperirii inelului

În vara anului 2015, unul din membrii API a început o cercetare în teren într-o zona care aparține de orașul Dărmănești, jud. Bacău. Pe o raza de câțiva kilometri nu exista nici un sit arheologic sau o descoperire arheologică importantă, însă poziția strategică a acelui deal și formațiunile geologice interesante au fost principala atracție pentru pasionatul de istorie. Din punctul cel mai înalt se poate vedea toată Valea Trotusului și Valea Uzului, poziția fiind una uzuală pentru locuire sau chiar o mică cetate în antichitate.

În câteva zile, au apărut și primele descoperiri: vârf de săgeată din fier și alte piese din fier folosite probabil pentru construcții.

În câteva săptămâni, după o altă incursiune în acea zonă, pe un platou aflat în mijlocul formațiunilor mai înalte și înconjurat de ravene adânci, a fost descoperită o fibulă fragmentara din bronz, care a fost datată sec II-IV, tipică dacilor liberi (carpi).

Inelul din bronz gravat cu simboluri

Ultima descoperire din această zonă este inelul care face obiectul acestui articol. Acest inel a fost descoperit la distanta de 200-300 metri de locurile în care au fost găsite celelalte obiecte prezentate mai sus, pe un platou mai înalt care face legătură intre cele două coame principale ale zonei.

Constatarea arheologilor

Din momentul descoperirii până în vara anului 2020 nu am reușit să aflam mai multe informații despre acest inel. Recent însă am aflat despre o carte de specialitate numită „Sigiliile din colecția Muzeului de Istorie Bacău” (Anton Cosa – Editura Magic Print Onești – 2016), în care este prezentat și acest inel.

Așadar, din punct de vedere al specialiștilor în arheologie, inelul este datat ca fiind din epoca medievală, de tip sigilar, din metal comun, „gravat cu simboluri neclare”. Într-adevăr, după restaurare, simbolurile au devenit neclare, însă având la dispoziție imaginile cu inelul înainte de a fi donat muzeului, s-a reușit obținerea de informații mai detaliate de la alți specialiști din arheologia românească, dar și consacrați ai științelor esoterice.

Runologia – ipoteze și identificări

Un cunoscut runolog a identificat o parte din simbolurile de pe inel ca fiind rune (runologia este studiul alfabetelor runice , al inscripțiilor runice , al pietrelor runice și al istoriei lor) și chiar a realizat o „traducere” a acestora.

În ceea ce privește datarea inelului, arheologii contactati confirmă deocamdată datarea realizată de specialiștii de la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” Bacău, unii însă fiind de acord cu faptul că această datare poate fi certificată sau nu prin metode arheometrice (care de altfel, erau ideal a se fi realizat în prealabil și pentru identificarea modalităților de recondiționare și conservare) și nu în ultimul rând, studiul metalografic.

Astfel, cea mai posibilă datare, luând în considerare exclusiv cel mai vechi simbol runic aflat pe inel (Othala/Odal) poate fi sec III-VIII, acest simbol nefiind utilizat ulterior în alfabetele runice ulterioare (detalii aici).
În același timp, există posibilitatea ca acest inel să se încadreze în perioada specificată de către arheologi, însă pentru o buna informare a descoperitorului și a opiniei publice, ar fi indicată expunerea de argumente, pe care o cerem public.

În loc de încheiere… puțin umor

Revenind la perioada contemporană, parcă făcând parte dintr-un ciclu al vieții, putem constata utilizarea simbolurilor de câteva decenii, ca un cod de comunicare mult mai simplu și rapid, care ocolește bariera lingvistică pentru mulți parcă de nepătruns. Putem constata faptul că acest nou limbaj prin simboluri este mult mai ușor de învățat, iar simbolurile sunt disponibile printr-un singur „click”. Astfel, problema comunicării defecuoase, în unele cazuri a fost rezolvată, transmiterea emoțiilor, trăirilor sau sentimentelor fiind acum împărtășită în câteva fracțiuni de secundă.