Arhive pe categorii: Asociatia Prospectorii Istoriei

Orașul Comănești în an de sărbătoare națională – la Muzeul de Etnografie și Artă „Dimitrie Ghika”

        Vernisajul expoziției „Orașul Comănești în an centenar”, realizata de Asociația Prospectorii Istoriei în parteneriat cu Primăria orașului Comănești – 29 Noiembrie 2018

           Membrii Asociației Prospectorii Istoriei au adus în aceasta locație istorica importanta pentru orașul Comănești și nu numai (Castelul Ghika din Comănești), câteva sute de obiecte descoperite pe linia frontului primului război mondial, care au fost pierdute sau abandonate de către soldați în timpul luptelor și îngropate de explozii; obiecte care au stat în pământ timp de mai bine de 100 de ani, vestigii ale trecutului care au ținut captive povesti, trăiri, sentimente, curaj și eroism. Fiecare dintre aceste piese povestește despre viata de zi cu zi a soldaților în tranșee, unele dintre ele despre speranță și credință, altele despre iubire și teama.
        Sunt expuse în vitrine și câteva piese realizate de soldați în tranșee din materiale care au fost cândva parte din echipamentul lor militar (trench art): brațări, inele, chiar și o copie a unei decorații turnata în aluminiu, de un soldat.
        Piesele de echipament militar descoperite ne povestesc despre îndatoririle soldaților, despre munca depusa atât în pregătirea luptelor cat și în timpul acestora. Începând de la lopeți, târnăcoape și unelte diverse, pana la baionete, pumnale, săbii. Altele ne șoptesc despre eroismul lor: insigne, decorații, medalii, care cu siguranță, au fost purtate cu mândrie de către aceștia. Uniformele militare sunt și ele expuse, prin piese componente: nasturi, paftale, căști de protecție, etc. O vitrina este amenajata cu piese din echipament folosite pentru un moment important al zilei, pe care soldații îl savurau când era posibil, intre șarjele de artilerie sau atacuri: masa de prânz. Bidonașe de apa, gamele, tacâmuri, chiar și o greutate din bronz de 650 grame, care reprezinta probabil rația de mâncare a unui soldat austro-ungar.
        Corpuri de proiectil de diferite calibre, părți de focoase de proiectil, grenade ofensive și defensive; toate acestea au asurzit momentan soldații, prin zborul ucigător și exploziile nimicitoare.
        Expoziția este întregită de panouri cu fotografii din primul război mondial, care exemplifica utilizarea pieselor din vitrine, dar și ororile prin care au trecut soldații.

        Toate aceste obiecte au necesitat mii de ore de curățare atenta și procedee de întreținere, realizate de către membrii API pentru ca astăzi, sa poată fi expuse în vitrine și sa poată fi văzute de urmașii celor care le-au purtat sau folosit în luptele din 1916-1918 care au dus la reîntregirea teritoriala a României.

        Un tablou tematic, pictat de Mihaela Bosoteanu din Comănești (Miha Art), străjuiește deasupra vitrinelor. Cu o simbolistica profunda a traseului de la luptele crâncene de pe tot teritoriul României, pana la realizarea Marii Uniri, tabloul conține elemente autentice din primul război mondial și este realizat prin tehnica mixta de pictura și elemente în relief.

        Într-o zi rece de sfârșit de noiembrie, la Castelul Ghika Comănești au fost prezenți zeci de locuitori ai Comăneștiului și din zonele învecinate, oameni pozitivi și deschiși spre cunoaștere, cu dragoste fata de tara, mândri ca sunt romani.

        D-na Hanganu Cristina,  reprezentant al Primăriei orașului Comănești, a mediat vernisajul, alături de dl. Narcis Jitaru. Din partea API, președintele asociației, dl. Florin Bosoteanu a prezentat pe scurt asociația și expoziția, dl. Robert Laic, directorul Scolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” Comănești a spus de asemenea câteva cuvinte despre importanta momentului și o scurta interlocuțiune despre pasiunea și dedicația membrilor asociației.
        Un grup de tineri de la Școala Gimnaziala Asău, însoțiți cu d-na prof. Ionela Orheanu pasionați de istorie și dornici de cunoaștere, au fost prezenți, de asemenea, aducând cu ei un val de optimism și speranță, ca de obicei.

        Invitații speciali, care au răspuns pozitiv invitației la acest eveniment: dl. Constantin Chirilă a cantat câteva melodii patriotice, spre încântarea audientei, iar poetul Vasile Luci Ungureanu „Zamolxeanu” a recitat o poezie scrisa special pentru acest eveniment, poezie cu încărcătură emoțională și cu mesaj patriotic intens.

      „Draga Românie”, cantata impecabil de bine cunoscuta artista Mihaela Iordache Farcaș a încheiat evenimentul. O voce deosebita, care a incantat audienta.
O melodie populara scrisa special pentru anul centenarului, care transmite emoție puternică și trezește sentimentul de unitate națională.

        Istorie, patriotism, arta, emoție, oameni minunați, comunitate unita și sărbătoare Marii Uniri. Cam acestea sunt cuvintele care ar putea rezuma acest eveniment.
Asociația Prospectorii Istoriei mulțumește Primăriei orașului Comănești si d-lui primar Viorel Miron și tuturor celor implicați și prezenți, dar și celor care vor vizita expoziția săptămânile următoare.


Aceasta expoziție va fi disponibila publicului pana la data de 31 Ianuarie 2019.

Intrarea liberă.

Nota: piesele expuse în aceasta expoziție sunt inofensive;
Ni unul din obiecte nu prezintă pericol pirotehnic sau chimic.


Expoziție „altfel” la Onești

„Viata în tranșee” – Oneștiul în an centenar – o expoziție altfel, vernisata astăzi 22 Noiembrie, cu relicve de război descoperite de către membrii asociației Prospectorii Istoriei în zonele de conflict militar ale primului război mondial.
Valea Oituzului, Uzului, Cașinului și a Trotușului sunt astfel reprezentate la Onești de artefacte autentice, care au trecut prin foc, gaze, schije și gloanțe, în vâltoarea sângeroaselor batalii care s-au dus în acele locuri, pentru ca Marea Unire sa se poată înfăptui. Obiectele expuse acolo sunt piese care au fiecare cate o poveste de povestit, peste care au curs lacrimi de înfrângere și de bucurie, care au fost învăluite într-un crez al soldatului, dar și în misterul pierderii în lupta sau abandonului în retragere.

Echipament militar folosit de soldați în lupte sau la pregătirea strategica a acțiunilor de atac sau de apărare, piese de echipament folosit în lupta directa, grenade și proiectile, schije explodate care parca surprind momentul exploziilor.
Obiecte personale, pe care soldații le-au pierdut în lupta: obiecte religioase (crucifixe, medalioane), decorații, plăcuțe de identificare, tabachere și cutii de țigarete, muzicuță, monede, inele și verighete, etc. Obiecte care dezvăluie partea umana a vieții în tranșee,  faptul ca fiecare soldat avea în spatele frontului o familie, o soție, o logodnica și își dorea ca războiul sa se sfârșească cat de curând, sau poate sa se convingă singur ca războiul este un coșmar și se va trezi la răsăritul Soarelui, în sânul familiei.

Au fost prezente peste 100 de persoane la eveniment. Îmbucurătoare a fost prezenta tinerilor oneșteni, care au avut acces astfel la o lecție de istorie altfel, prezentata atât prin scurte luări de cuvânt, cat și prin momente artistice care i-au apropiat de însemnătatea momentului, prin expuneri neconvenționale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Directorul Muzeului Municipal de Istorie Onești, dl. Ionuț Tenie, a mediat întregul eveniment și a prezentat programul zilei și invitații principali: Dl. ing. Nicolae Gnatiuc, primar al Municipiului Onești, pr. protopop Ioan Bărgăoanu și președintele asociației Prospectorii Istoriei, Florin Bosoteanu.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Draga Românie”, o piesa cantata live în premiera de un invitat surpriza la eveniment, Mihaela Iordache Farcaș. O melodie dedicata centenarului Marii Uniri, care reunește sentimentul de mândrie cu identitatea națională. „Mândri ca suntem romani” – cam asta este simțământul pe care îl avem după ascultarea acestei piese. (foto și video)

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

Dl. ing.  Nicolae Gnatiuc, primarul Municipiului Onești, a primit din partea asociației Prospectorii Istoriei o placheta cu patru baionete descoperite de către unul din membrii fondatori ai asociației, Racoș Ciprian (din Onești), chiar în zonele în care s-au dat lupte în zonele Scutaru și Cașin.
De asemenea, dl. director Ionuț Tenie a primit o medalie descoperita de către același membru API în zona Scutaru, „Serviciu Credincios”, care probabil a fost pierduta de un erou roman care a luptat în aceasta zona.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fiecare dintre invitați au spus câteva cuvinte despre importanta acestui moment pentru oneșteni, în an centenar. Despre respectul pentru înaintașii noștri care au realizat, de multe ori prin sacrificiul suprem, România Mare. Despre mândria de a fi roman. Cuvinte rostite din suflet, pentru mulțimea de tineri prezenta, cuvinte prin care puterea exemplului pozitiv trezește conștiința și dorința de a construi o comunitate unita și sănătoasă.

Profesor de istorie, dl. Bogdan Romandaș, a prezentat câteva fotografii-document și a adus informații despre viata soldaților și echipamentul militar din primul război mondial, care au captivat audienta.

Romandas

„Scrisori din tranșee”, o piesa de teatru scrisa, regizata și jucata de Valentin Braniște (Vali Bolat), cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Mai puțin de o ora de trăiri intense, informații istorice, și efecte sonore înfiorătoare.
Aceasta piesa de teatru este un preambul pentru vizitarea expoziției de relicve militare. Moment artistic vs efect vizual, în același spațiu, la Muzeul Municipal de Istorie Onești.

Această prezentare necesită JavaScript.

Decorul piesei a fost realizat cu piese reale, descoperite pe linia frontului.

Oameni frumoși oneștenii, romani adevărați strânși la un loc, în incinta Muzeului Municipal de Istorie, o locație superba care începând de acum, timp de câteva săptămâni va găzdui expoziția care cuprinde peste o mie de relicve militare autentice care au fost utilizate în luptele de la Oituz, Cașin, Curița, Scutaru, Tg. Ocna, Poiana Sarata și Agăș.  Doar câteva poze aici, restul pieselor le puteți vedea la muzeu.

Rezumatul întregului eveniment, realizat de către Claudiu Tiberius-Stefanescu – „Oneștiul în an centenar – Viata în tranșee”

 

 

Pământ cu eroi

In aceste zile a fost prelevat pământ din toate județele, zone de conflict militar în primul război mondial în care și-au dat sacrificiul suprem sute de mii de eroi. Acesta a fost ambalat în săculeți – simbol în anul Centenarului și va fi depus la Alba Iulia, unde la 1 Decembrie 1918 s-a decretat Marea Unire, mult așteptată de toți romanii.

Pământ strămoșesc, pământ pentru care au luptat bunicii și străbunicii noștri în Marele Război și în care au ajuns sa odihnească, victorioși, cei cărora acum le purtam respect și recunoștință. Este același pământ ca și acum, cu o singura diferență: acum este mai bogat și mai prețios, fiind stropit cu sângele, lacrimile și sudoarea lor, pentru ca noi acum, sa ne fie la îndemâna culegerea roadelor libertății și unității naționale.

In județul Bacău, acest pământ a fost prelevat de la Oituz, Poiana Sarata și Tg. Ocna.

La propunerea d-lui col. (r) Petrescu Marian, am dat curs invitației de a participa, însoțiți de un recipient – simbol, în care a fost depus pământ sfințit din cele trei ceremonii care au avut loc astăzi: un corp de proiectil, focos și tub de lansare, toate elementele fiind descoperite de către membrii asociației pe valea Oituzului. Aceste elemente reconstituite for fi depuse de către pr. Lazarel Sinel la micul muzeu dedicat loc. Nicolae Macarie din Poiana Sarata, din partea Asociației Prospectorii Istoriei.

Au fost ceremonii de suflet, cu discursuri scurte dar concise ale oficialităților prezente, din care s-au desprins clar ideea de unitate națională, cinste și respect pentru eroii noștri, despre nevoia de unitate și continuitate a poporului roman. Multi tineri prezenți, copii ai căror înaintași au realizat Unirea. Copii care au aprins candele și au înțeles importanta momentului și pentru care aceasta ceremonie a fost ca o lecție de istorie în afara scolii, șoptită parca de străbunii lor dintr-o alta lume, mai buna.

Această prezentare necesită JavaScript.

Onoare și respect eroilor noștri!

 

 

Județul Bacău – Străjerul Marelui Război

    Harta interactiva a războiului de reintregire națională – județul Bacău.

        Aceasta harta a fost realizata de către Asociația Prospectorii Istoriei, la inițiativa  și va fi completata până la data de 1 Decembrie, ziua în care se sărbătorește 100 de ani de România Mare.

        Sunt zone din județul Bacău și împrejurimi în care zeci de mii de soldații romani și-au dat sacrificiul suprem pentru ca Marea Unire sa se poată înfăptui.
Un război de uzura, în care soldații romani și-au arătat eroismul prin sacrificiul dat, în condițiile în care raportul de forte ne era net inferior, de asemenea și dotarea armatei cu arme, echipament și muniție.
Un război din care am ieșit învingători, datorita lor, eroilor noștri.

Pe urmele soldatului Bârdac P. Vasile

Soldatul Bârdac P. Vasile a căzut eroic în luptele de la Mărășești pe dealul Muncelu – cota 461, la data de 17 august 1917, lovit de un obuz inamic.

        Am acceptat propunerea d-lui Cornoiu Sabin (strănepotul eroului nostru) de a face o expediție de o zi în zona unde a căzut străbunicul dansului, împreuna cu o parte din membrii asociației Prospectorii Istoriei.

Ajunși la cota 461 la orele dimineții, am văzut peisajul de acum 101 ani: fortificații foarte vizibile și acum pe toată coama dealului, drumul vechi care făcea și atunci legătura intre sate și pe care cel mai probabil se transporta muniția și artileria grea. In stânga si dreapta drumului, posturi de comanda, tranșee și gropi făcute de proiectile încă povestesc despre infernul de atunci.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

In primele ore, am studiat zona folosind detectoarele de metale. Schije enorme de la proiectilele de fragmentare de calibru mare, trase de armata germana spre acea cota, părți de focoase de proiectil, dar și piese de echipament de la soldații romani, pe care aceștia le-au pierdut sau au rămas în urma retragerii din acel infern, probabil acoperite de pământul răscolit de exploziile din acele zile: Căști model Adrian, clești pentru tăiat sarma ghimpata, baionete și teci de baioneta pentru pușca Lebel, catarame de la rucsac, etc. La câteva sute de metri se afla armata germana care încerca sa străpungă linia frontului. Aici s-au găsit schije de la proiectilele românești și rusești, gamele și bidonase de apa germane. Astfel, am putut delimita pe teren care a fost linia de mijloc, intre cele doua armate inamice la acea vreme.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

După orele amiezii, dl. Cornoiu Sabin a organizat un parastas în memoria străbunicului sau, care și-a dat viata chiar aici. A aprins o lumânare în memoria lui Bârdac P. Vasile și a celorlalți câteva zeci de mii de ostași căzuți în acele locuri și am ținut cu toții un moment de reculegere.

45008532_1911148565587107_1683479961437995008_n

Despre eroul nostru, am primit datele de la strănepotul sau, care au fost culese în multe zile de căutări prin arhive:

„Bârdac P. Vasile , fiul lui Olimpia şi Petru Bârdac s-a născut la 15 februarie 1887 în Telești Moșneni. A fost căsătorit cu Ecaterina (Cătălina), născută în mai 1889, fiica lui Gheorghe și Maria Grecu din Șomănești , și au avut împreună 3 copii, Maria, născută la 7 februarie 1908, Ion, născut la 1 ianuarie 1910 și Gheorghe, zis Picu, născut la 31 mai 1914. A fost încorporat ca soldat în Regimentului18 Infanterie Gorj, Compania Sanitari, ctg. 1909, nr. matricol 1695. Participă la luptele din munții din Nordul județului Gorj şi apoi la cele din retragere către frontul din Estul ţării, unde, în a doua etapă a luptelor de la Mărășești, considerată apogeul acestei bătălii, în luptele de la cota 461, sat Muncelul, comuna Străoane de Sus ( azi comuna Străoane ), județul Putna (azi județul Vrancea ), la 17 august 1917, este„ ucis de inamic prin un obuz”, cf. certificatului de deces nr.292. Întrucât mormintele de pe raza comunei Străoane au fost strămutate în Mausoleul Eroilor de la Mărășești , putem presupune că aici a fost reînhumat într-una din gropile cu soldați necunoscuți. Cătălina nu s-a remăritat, a rămas în casa cu copilul cel mai mic, Picu, până în anul 1961 când a încetat din viată. Copii lui , Ion și Gheorghe s-au înrolat în trupele de jandarmi unde au activat în anii ”30. Fiul cel mare, Ion, a participat la luptele din campania din Est a celui de-al doilea Război Mondial fiind rănit în lupele de la Stalingrad”
        După cum se poate vedea, încă nu se cunoaște locul în care trupul a fost înhumat, aceasta informație necesitând probabil alte sute de ore de căutări și documentare.
        In concluzie, am „cunoscut” în aceasta zi încă un erou care, prin sacrificiul suprem, a făcut ca în anul Centenarului sa putem sărbători 100 de ani de România Mare.
        Soldatul Bârdac P. Vasile este unul din cele câteva sute de mii de romani căzuți la datorie, pentru ca noi, astăzi, sa avem libertatea de a fi romani, de a gândi și simți românește.
        Cinste eroului nostru, Bârdac P. Vasile!
        Cinste eroilor căzuți pentru reîntregirea națională!
        Nu va vom uita niciodată!
           Participanți la aceasta expediție:
Cornoiu Sabin (Gorj)
Bosoteanu Florin (BC)
Racos Ciprian (BC)
Marius Insuratelu (BC)
Mare Sorin (BC)
Stoica Alin (BC)
Harabor Mihai (VN)
44961125_254295025252682_5020077287324778496_n

pratmin

22 octombrie 2018

Povestea a început duminica, 21 Octombrie 2018.

        Ca aproape în orice weekend, membrii asociației Prospectorii Istoriei aleg locația și strategia. Atunci locația a fost Dealul Cireșoaia, o reduta importanta în luptele de la Oituz din primul război mondial, aflata intre valea Trotușului și Valea Oituzului. Adică acolo de unde, dacă trecea inamicul avea drum deschis către pohtele pohtite de invadatori. Acolo unde romanii s-au luptat cu îndârjire pentru a-și apăra fiecare petec de pământ cu orice preț, chiar cu prețul sacrificiului suprem, asa cum voi aduce dovezi mai departe.

       Din imaginile din satelit, am văzut câteva tranșee. Nu multe, doar câteva, dispuse strategic pe direcția de apărare, la distanta de câteva sute de metri de acele fortificații de pe Cireșoaia, puternic bombardate de inamici. O zona în care probabil au fost câteva santinele ale armatei romane, cu misiunea de a apăra valea împotriva eventualelor infiltrări inamice nevăzute.

        Privind-o astăzi, zona este superba, mai ales în culorile toamnei. Natura parca vorbește și vântul parca șoptește despre acele timpuri, imagine completata de o ceata timida care a fost prezenta de la debutul acelei zile pana la inserare.

Această prezentare necesită JavaScript.

        Zona nu a fost foarte puternic bombardata. In zonele lovite intens de artilerie, găsim mult mai multe schije de proiectil. Aici erau puține, semn ca erau doar de la proiectilele rătăcite și tirul nu s-a îndreptat special în acest loc. Mai ales dacă ținem cont de intensitatea cu care loveau obuzele vârful, aflat la distanta relativ mica…
Am ajuns deja la orele amiezii și nu am găsit decât piese din echipament german și austro-ungar: butoni de manta militara germana, fragmente de grenada germana, sticluța medicala austro-ungara, vârf de casca germana, tuburi de cartușe germane și austro-ungare și unelte (cazmale, lopeți de infanterie).

      Mirarea a fost mare când am realizat ca inamicii au avut poziții foarte avansate fata de linia frontului pe care o cunoșteam noi, din expedițiile trecute.
Au apărut însa în scurt timp, și descoperiri cu obiecte specifice armatei romane: schije de grenada F1, fragment de baioneta pentru pușca Lebel.

        Într-un tranșeu aflat pe o poziție de apărare, a fost descoperita o cazma militara. Si încă acolo mai erau obiecte metalice. S-au continuat săpaturile și au apărut câteva gloanțe pentru pușca Lebel și bucăți de piele de la cartușiera. In încercarea de a nu strica cartușiera, s-au continuat săpaturile răzuind cu un cuțit pământul din jurul acesteia. Mai departe, s-au găsit o catarama de rucsac și un fragment de teaca de baioneta pentru pușca Lebel. Astfel a ieșit la iveala o bucata de os, care s-a dovedit ulterior a fi din zona soldului.
moment descoperire

In acel moment anunțat autoritățile competente, prin apel la numărul de urgenta 112. In scurt timp au fost prezenți politia locala (Secția de politie stațiune Slănic Moldova) și specialiștii de la criminalistica, care au făcut investigațiile cerute de procedura. De asemenea, echipa de la Brigada Pirotehnica/ISU Bacău, care au ridicat și transportat în siguranță muniția activa descoperita.

Ciresoaia Adrian 096                 S-au descoperit si alte elemente de echipament: catarama de curea (paftaua), butoni militari, bucăți din postav (din îmbrăcăminte), alte catarame de la rucsac, multe cartușe pentru pușca Lebel, împrăștiate lângă și sub oseminte.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cel mai important obiect este însa plăcuta de identificare a soldatului, care are marcat numărul 4855.

4855… doar un număr pe o bucata de zinc.
Noi i-am spus „Adrian„, după modelul de casca pe care ar fi trebuit sa o poarte atunci. Dar poate avea doar o cușmă…
Adrian ii vom spune pana când ii vom cunoaște numele adevărat, poate ne vor ajuta cei de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, sau cei de la Arhivele Militare.

Având în vedere contextul descoperirii, sunt doua ipoteze plauzibile în ceea ce privește moartea eroului nostru, Adrian:

  1. A fost îngropat de către soldații inamici. Poziția lui a fost cu fata în jos, iar stratul de pământ cu care era acoperit nu era mai gros de 15cm. Lipsa pustii ar putea însemna ca a fost luata ca prada de război, la fel și lipsa bocancilor (dacă nu cumva purta opinci).
  2. A fost îngropat de explozia unui obuz. In apropierea locului unde Adrian s-a prăbușit, au fost descoperite mai multe schije de obuz de dimensiuni mari.

Poate nu vom ști niciodată cu adevărat cum a decedat eroul nostru, însa sper ca vom afla adevărata lui identitate și urmașii lui de astăzi vor putea afla, în sfârșit ce s-a întâmplat cu bunicul sau străbunicul lor. Orice ajutor la identificarea eroului nostru este binevenit. Foarte probabil ca Adrian sa fi făcut parte din regimentul 15 infanterie, care a luptat pe dealul Cireșoaia în septembrie 1917 și care a avut doar în câteva săptămâni 2000 de ostași căzuți. In 2017, acolo s-a ridicat un mic monument în onoarea acestui regiment, vizibil din locul în care Adrian și-a găsit sfârșitul eroic.

Adrian a avut parte de primul priveghi, după 101 ani de când nimeni nu a mai știut ceva despre el.Lumanari_2

Adrian va ajunge, curând speram, într-un cimitir al eroilor, unde va avea parte și de prima slujba, o merita din plin…
El a fost unul dintre cele câteva sute date dispărute în luptele de pe frontul răsăritean, în 1916 și 1917. Acum descoperit, își va primi locul cuvenit, lângă camarazii sai de lupta.

Cinste ție, Adrian!

Cinste eroilor!

Verdun, Franța. Sau ce NU a făcut România

Nota: Am ales acest titlu pentru ca acest articol vreau sa fie o paralela intre ce este Verdun și cum ar trebui sa fie fiecare din zonele încărcate de istorie din România

Totul a pornit acum câteva luni, de la o propunere venita de la Ion Luncanu, membru API și pasionat de istorie, care mi-a fost și ghid și cunoscător al limbii franceze: o drumeție în orașul Verdun, acolo unde în anul 1916 s-a scris istorie cu sânge și sacrificii. Exista multe povesti citite pe internet, însa prin aceasta vizita ne-am propus sa avem o privire directa, critica și reala asupra ceea ce exista acolo. Astfel, mai jos veți găsi impresiile personale, fără propaganda, fără reclame sau alte interese care întotdeauna fac trimitere către o falsa realitate.

Verdun, de la un orășel de munte, la o putere economica, prin turism.

Un oraș mic, cu maxim 30.000 locuitori, cu o curățenie desăvârșita, atât în spatiile private cat și în spațiul public, oameni liniștiți, dornici sa ajute când li se cere, terenuri agricole lucrate 100%, mijloace de transport cu programe respectate la secunda, drumuri, parcuri și locuri de promenada îngrijite și luminate excelent, indiferent dacă sunt la periferie sau în centru. Si nu în ultimul rand, indicații clare pentru direcționare către monumente, scoli, centre de informare, monumente istorice, biserici, străzi, etc, la tot pasul. Repet, aici vorbesc despre Verdun, un oraș mic din Franța. Ca elemente negative, ar fi doua pe care le-am sesizat: 1. nu toți șoferii semnalizează la intenția schimbării direcției de mers; 2. într-o seara am văzut un cetățean francez amețit pe strada.

Multe din aceste elemente pozitive se pot vedea și la unele din orașele din România (de exemplu Mărășești, Mărăști, Oituz), și anume: oameni de omenie.

Câteva poze realizate în diferite zone ale orașului Verdun:

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ziua 1: In prima zi planificata pentru vizitarea locațiilor istorice, am fost de dimineața la centrul de informare turistica din oraș. Aici am primit informații utile, inclusiv o harta a câmpului de bătălie de la Verdun, foarte detaliata. De asemenea, cei de acolo ne-au ajutat cu informații privitoare la transport, având doua posibilități: biciclete electrice și mașina. Astfel, am ales închirierea unei mașini, având doar doua zile la dispoziție și timpul fiind cea mai stringenta problema a noastră.

Înainte de a va prezenta zonele vizitate din câmpul de bătălie Verdun, as vrea sa specific faptul ca – pentru a justifica textele comparative – am luat în considerare diferențele de amploare a bătăliilor intre Verdun și zonele din România: începând de la numărul de decese, numărul de proiectile de artilerie trase, timpul cat a ținut bătălia, pana la suprafața geografica în care s-au dat luptele și relief.

Bătălia de la Verdun a fost cunoscută după indemnul « Ils ne passeront pas » (Ei nu vor trece) atribuită lui Robert Nivelle. Ulterior, în luptele de la Oituz, Eremia Grigorescu a spus lozinca „Pe aici nu se trece”, urmând la în luptele de la Mărășești sa o repete: „Nici pe aici nu se trece”.

Ce cantau soldații romani în tranșee și în marșuri: „Foaie verde meri domnești/ Lupte ca la Mărășești/ Pământul n-a mai văzut/ Şi nici nemții n-au avut/ C-aşa iad de foc și fum/ N-a fost decât la Verdun“. (după ce au aflat ca artileria folosita la Verdun a fost trimisa in România, sub conducerea feldmareșalului Mackensen.

Primele zone de interes vizitate au fost „Fort de Vaux” și „Memorial de Verdun”.

Fort de Vaux

Acest fort este ca un „deal Coșna” mai mic ca suprafață, însa construit cu câțiva ani înainte de primul război mondial, făcând parte din fortificațiile principale realizate pe linia de apărare a Franței. Diferența majora consta în faptul ca este executat din beton și fortificația era apărată de turele cu mitraliere și tunuri de 75mm. Câteva poze cu acest fort, astăzi, pus în valoare ca punct turistic de interes major și restaurări demne de lauda.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comparația intre ce este astăzi la Fort de Vaux și dealul Coșna se reduce doar la doua poze pe care le-as putea pune cu doua mici monumente care exista pe Coșna, și acelea vandalizate, (dar recondiționate în limita posibilităților, de oameni de bine). S-ar putea face ceva asemănător și în memoria celor căzuți pe dealul Coșna? se poate, cu siguranță…

Memorialul Verdun

Este un muzeu, în adevăratul sens al cuvântului. Si nu unul care doar trebuie sa bifeze o realizare, ci un muzeu care răspunde pretențiilor oricărui turist: complet, cu elemente hi-tec, în care istoria se poate vedea și auzi, prin alegerea domeniului de interes dorit. Un muzeu în care simți freamătul soldaților, auzi vuietul obuzelor si al mitralierelor, chiar dacă doar cu sufletul, înveți ceea ce nu știai despre primul război mondial, ajungi sa cunoști prin ce au trecut soldații atunci, doar prin efecte vizuale și sonore. Ești într-o liniște desăvârșită acolo, dar cu fiecare privire, ești în mijlocul evenimentelor petrecute atunci.

Țin sa menționez ca am vizitat acest memorial în ziua de vineri. Chiar și astfel, fiind prima zi de weekend, toate holurile erau pline de turiști din toată lumea.

Dintre toate muzeele militare pe care le-am vizitat în România, eu personal nu pot face o comparație decenta cu acest memorial. Tot respectul pentru statul francez, pentru faptul ca are respect pentru istorie, pentru eroii căzuți în acele locuri, dar și pentru locuitorii actuali ai Verdunului (și nu numai), pentru ca beneficiază de aceste posibilități de dezvoltare economica prin turism. Las pozele sa vorbească (foarte multe, nu ne-am putut abține sa nu folosim aparatele la maxim, acest muzeu lăsând la liber fotografierea).

In afara de miile de piese expuse în acest muzeu, am remarcat activitatea unor tineri francezi, care notau date, probabil pentru un proiect școlar, despre fiecare serie de piese expuse. Erau toți în elementul lor, fără a fi supuși unor tensiuni de către cadru didactic îndrumător. Se vedea clar ca o făceau cu placere și interesul lor era evident. Probabil în cărțile lor de istorie exista vreun pasaj care sa le insufle interesul pentru aceasta perioada, cine știe?…

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vreau sa menționez faptul ca acolo am văzut foarte multe dintre piesele descoperite pe linia de front din România din primul război mondial, de către membrii asociației Prospectorii Istoriei.

Ziua 2: Osuarul Douaumont, Fortul Douaumont, Tranșeul baionetelor și orașul distrus Fleury

Osuarul Douamont

Ziua a început cu vizitarea acestui obiectiv, după încercarea din ziua precedenta, însa fără succes, una din persoanele de acolo aducându-ne la cunoștință ca nu vom avea timpul necesar pentru a termina turul complet, pentru ca se închidea în timp relativ scurt. Este un loc plin de încărcătură emoțională. Peste 16.000 de morminte individuale, fiecare cu elemente de identificare ale celui înhumat acolo, indiferent de naționalitate. Toate acestea sunt aliniate pe o suprafață enorma, în fata osuarului, în spațiul verde atent amenajat și întreținut, împrejmuit cu pomi. O modalitate simpla prin care se arata respectul pentru cei căzuți în acele locuri.

In interiorul osuarului, am văzut o mica expoziție cu piese din primul război mondial dar și un exemplu de arheologie militara, prin expunerea de piese personale descoperite și poze cu momentul descoperirilor. De fapt tot totul acolo este un exemplu de urmat, începând cu respectul pentru cei căzuți în lupte, modul de expunere, pana la întreținerea mormintelor și asigurarea tuturor condițiilor pentru ca vizita acestui obiectiv sa fie lipsita de alte griji, cum ar fi parcarea, drumul pana acolo, informații la obiect și la timpul potrivit, indicatoare la tot pasul, etc.

Având în vedere ca în interiorul osuarului fotografierea este interzisa, veți vedea doar poze cu exteriorul, cu excepția unora realizate în capela din interior, fotografie realizata cu acordul îndrumătorului francez.

As vrea sa fac o comparație cu Mausoleul de la Mărășești, unde se afla și osuarul. Ca și muzeu, pot spune ca la Mărășești putem vedea mai multe exponate și dacă avem noroc, putem avea și un ghid care sa ne explice corect ce sunt obiectele pe care le vedem acolo, ceea ce la Douaumont nu am avut parte. In schimb, mi-as dori ca la Mausoleul de la Mărășești sa existe aceeași dorința a promova realitatea istorica și de a face cunoscut sacrificiul pentru libertate al neamului romanesc, asa cum o fac francezii la Douamont.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Fortul Douaumont

Construcția acestui fort a început în anul 1885, făcând unul din cele 19 fortificații realizate pentru apărarea Verdunului. Are o lungime de aproximativ 4000 metri, cu doua nivele subterane, protejat de un strat gros de 12 metri de beton armat. Echiparea s-a făcut cu numeroase arme, dintre care tunul de 155mm (rotativ și retractabil), tunuri de 75mm, și multe turele cu mitraliere. Important de menționat este faptul ca acest fort a fost cucerit de armata germana după trei zile de la începerea bătăliei de la Verdun, urmând însa sa fie recapturat în anul 1916, în prima ofensiva a armatei franceze.

Fortul Douaumont mi-a adus aminte imediat de dealul Cireșoaia, din județul Bacău, care este unul din vârfurile cucerite prin lupta de armata romane în luptele de la Oituz, în anul 1917. Poziție înaltă, cu deschidere strategica pe trei laturi, ocupat de armatele invadatoare, dar recucerit de armata romana prin lupte sângeroase. Dealul Cireșoaia are în prezent mai multe cruci (multe dintre ele realizate imediat după primul război mondial, prin anii ’20), mai are un monument dedicat vânătorilor de munte, dezvelit în anul Centenarului, 2018 și mai are o mănăstire, în fata căreia se afla acest monument, și care încearcă sa promoveze cat poate luptele de la Cireșoaia și sa își arate respectul pentru cei căzuți acolo. Dar are doar atât, adică prea puțin. După ce veți vedea pozele de la fortul Douaumont, veți înțelege de ce spun asta. Si mai spun ca e cam degeaba ce exista acum la Cireșoaia, dacă nu se știe, dacă nu exista infrastructura pentru a ajunge acolo, dacă nu este încadrată locația într-un circuit turistic la nivel național și internațional, dacă despre acele lupte se specifica foarte puțin în manualele de istorie.

Las pozele de ACOLO, sa „vorbească”.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

In orele disponibile care au urmat, am vizitat locațiile mai ușor accesibile, aflate în apropierea străzii care face legătura intre punctele de interes:

Satul distrus Fleury – unul dintre cele 7 sate distruse în primul război mondial și aflate pe harta pusa la dispoziție de oficialitățile franceze. Un sat care încă exista în analele actuale ale localităților din Franța, dar cu populație ZERO. Un sat complet distrus, care a avut o viata normala acum 100 de ani și din care în anul 1916 nu au mai rămas decât câteva pietre de temelie ale clădirilor de atunci, însa după război a rămas în memoria Franței prin panouri informative, monumente și placi comemorative care informează ce exista atunci, acolo: școala, ferma, fierar, primărie, locuința X, etc. Toate aceste informații se pot vedea printre sutele de gauri de obuz care au decimat agoniseala acelor familii care făceau parte dintr-un sat francez cu populație de 400 de oameni la acea vreme.

Localitatea Hârja, din Grozești (Oituz), aflata în aceeași situație în anul 1917 (rasa de pe fata pământului), este comparația pe care o fac în cunoștința de cauza. E drept ca acest sat a fost reconstruit după război, însa tragedia a fost aceeași. A fost un sacrificiu suprem al locuitorilor Harjei în acei ani, însa acest sacrificiu nu se regăsește decât în câteva articole sau cărți scrise de oameni care vor sa promoveze istoria reala (un exemplu cunoscut este cel al dl. Hugianu Ciprian, autorul cărții „Poiana Sarata, un sat romanesc din Carpați, în vâltoarea istoriei„).

Acolo, multe națiuni și-au adus omagiul pentru cei căzuți în lupte și celor care și-au sacrificat traiul doar pentru ca s-au aflat în fata taifunului numit război. Puținele poze pe care le-am făcut acolo (din cauza întunericului care se apropia vertiginos) sper sa fie de ajuns ca sa arate interesul real al autorităților franceze pentru păstrarea identității unui sat care și-a dat sacrificiul suprem. Sper ca și România sa fie reprezentata printr-un simbol acolo, la Fleury, pentru ca asta înseamna solidaritate. Macar pentru ajutorul pe care l-a acordat comisia franceza armatei romane pentru a putea învinge armatele invadatoare, exact atunci când am avut nevoie.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Tranșeul baionetelor – un simbol care are o poveste controversata, care – pe scurt – spune astfel: câțiva soldați francezi nu au vrut sa se predea germanilor și într-un final au fost îngropați în tranșeu, în urma exploziilor obuzelor inamice. Astăzi acolo, putem vedea acel tranșeu, marcat prin indicatoare încă din orașul Verdun, protejat de intemperii printr-o construcție monumentala. Din tranșeul acoperit cu pământ ies câteva vârfuri de baioneta, arătând astfel poziția soldaților francezi, stand în tranșeu pe spate, în poziție de apărare, cu pușca în sus.

In realitate, nu pot sa știu cat de real este acel tranșeu, în acel loc, însa povestea este reala nu doar la Verdun, ci pe toate fronturile din primul război mondial. Inclusiv în România a existat astfel de eroism, ca nu degeaba am câștigat batalii în condițiile în care raporturile de forte ne erau net defavorabile. Noi avem tranșee ale baionetelor și la Oituz, la Turtucaia, și la Poiana Sarata, la Brusturoasa, pe Valea Prahovei, la Cârlibaba, etc. Avem chiar și tranșee ale credinței, ale dorințelor de mai bine, ale speranței. Tranșee care pot fi simbolizate și din care se poate face reconstrucția adevărului istoric și turism în același timp.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ultimele poze vor arata cum arata acum, după mai bine de 100 de ani, câteva mii  de hectare din pământul Verdunului, frământate de milioanele de proiectile trase acolo. Doar privind imaginile sau mergând acolo, veți putea înțelege amploarea evenimentelor care au ținut aproape un an de zile, zi de zi. Vieți distruse nu doar prin decese ci si prin faptul ca au fost prezenți acolo: pierderea judecății mintale, boli incurabile, răni de la explozii și de la gaze nocive. Toate acestea au fost reale însa și în alte părți ale lumii, inclusiv în România. Străbunicii noștri au fost protagoniștii acelor vremuri; nu cred ca exista familie în România care sa nu aibă un strămoș care s-a sacrificat în Marele Război. Unii dintre aceștia poate ca au luptat și la Verdun, mai ales dacă era din Ardeal și a fost trimis la lupta pentru fostul imperiu austro-ungar. Important este sa le păstrăm memoria acționând astăzi, pentru ca mâine este prea târziu și se pierde. O tara fără rădăcini este o tara pierduta. Iar cele mai adânci rădăcini sunt cele istorice.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vreau sa specific faptul ca doar o parte din poze sunt de la Verdun, celelalte sunt de pe frontul răsăritean, din România. Diferența consta doar în faptul ca unele tranșee sunt prezervate și mediatizate în scop turistic și pentru memoria celor căzuți acolo, altele sunt lăsate în uitare, atât ele cat și ocupanții acestora din acele vremuri. Tragedia este aceeași, orice lovitura de obuz sau de mortier era la fel de dramatica, fie ca era în România, în Italia, în Anglia sau în Franța. Sacrificiul suprem are aceeași valoare, indiferent de naționalitate. Doar trebuie sa facem educație prin cunoaștere, astfel încât istoria sa nu se repete.

In aceste doua zile rezervate vizitei de la Verdun, am aflat ca schijele și sarma ghimpata de acolo sunt la fel cu cele descoperite pe linia de front din România, iar naționalitatea este doar un termen care face doar diferența intre oameni din tari diferite, Factorul uman este universal valabil.

Respect pentru statul francez, pentru modul în care aduce respect pentru eroii sai și pentru modul în care dezvolta turismul istoric. Respect pentru romanii care vor sa facă ceva în acest sens, cu speranța ca vor și reuși.

Pentru cine dorește informații utile despre cum sa vizitezi Verdun în 2-3 zile fără sa ai probleme majore de logistica, ma puteți contacta aici, va putem împărtăși din experienta proprie.

Articolul a fost scris în baza unei vizite efectuata în data de 04-07.10.2018 de către Florin Bosoteanu (Comănești) și Ion Luncanu (Iași), iar textul reda păreri personale, în baza experientelor acestora în diferite locații cu aceasta tematica.