Comănești, asa cum este descris în anul 1908

Povestirea unei excursii care a avut loc pe vremea străbunicilor noștri, prin satul Comănești, pe Valea Trotusului.

Învățătorul Agapie este un exemplu de dăruire pentru meserie si mai mult, pentru viziunea în perspectiva a educației. Oameni care au construit societatea sunt uitați.
Un text care povestește o frântura din viata satului Comănești de acum mai bine de un secol și un deceniu.

"Convins de adevăratul folos educativ al excursiunilor și călăuzit de dragostea ce poartă școalei, D-nul Haret a organizat încă din anul trecut ca să se facă în diferite părți ale țării, la fiecare sfârșit de an, câte o excursiune pe sama Casei școalelor, cu câte 3 din cei mai distinși absolvenți de la fiecare liceu, școală normală și seminar din toată țara." (...)

„(…) Cu trenul de 1 și ceva plecăm spre Comănești. Aci ne întâmpină la gară primarul Șoaptelegi și învățătorul Agapie. Am vizitat cheresteaua unei societăți „Silvia“ unde se despintecă bătrânii brazi, din care se fac scânduri, aduși din creerii munților pe coamele liniștitului Trotuș, care pacinic îndeamnă agale la drum printre miile de bolovani prăvăliți în calea lui. Mai către seară mergem să vedem minele de cărbuni de la Șupan. După o cale de aproape 3 sferturi de ceas, pe un drum cotit și neîngrijit, ajungem la mine. Exploatatorii minelor, niște Italieni, ne-au primit forte bine. Cu câteva lămpi aprinse am intrat înăuntru. In fundul minelor de tot, dăm de câțiva lucrători care tăiau lespezi de cărbuni. Câțiva excursioniști, buni mânuitori ai 1. italiene, le-au cerut multe deslușiri. Masa de seară o luăm la primarul din Comănești. O masă țărănească, ciorbă de miel cu mămăligă și brânză. Țărănci tinere umblau cu pârsnelu să ne aducă de toate. D-nul Sion vorbind mulțumește primarului pentru curatele simțăminte românești, ce-i clocotesc în suflet și de primirea caldă pe care ne-a făcut-o. Primarul, Șoaptelegi, țăran neaoș, se ridică și nu știe cum ar putea să ne mulțumească mai bine de plăcerea ce i-am făcut de a luă masa la dânsul și ne-a rugat să nu ne supărăm că poate n’am fi fost așa de bine serviți. „Ca la țară, ce-o să-i faci!” zice d. Șeaptelegi. După masă, la gară pentru a plecă spre Palanca. Pe drum d-l Agapie ne roagă să vizităm și școala d lui. O școală cum puține am mai văzut, făcută de săteni fără ajutorul nimănui. Așezată într-o poziție încântătoare, e înzestrată cu o grădină din care neobositul învățător a căutat să facă o vie oglindă pentru săteni. In ea sunt și câteva rânduri de stupi. Școala mai are un atelier, o sală de teatru și o bibliotecă înavuțită cu cele mai frumoase cărți potrivite pentru plugari. Văzând rodnica muncă a d-lui Agapie, toți am isbucnit într’un puternic strigăt de „trăiască învățătorul Comăneștilor“.
Măgulit de aceste cuvinte, d-l Agapie, cu lacrămi în ochi de bucurie, ne mulțumește și spune că gândul ce-l însuflețește să muncească și să facă atâta, într’un scurt timp, nu e altul decât dorința d’a lucră pentru luminarea poporului. Se face mult când se lucrează cu dragoste și cu tragere de inimă, cum e învățătorul din Comănești, care a izbutit să facă minuni într’un colț depărtat al Carpaților. Până să plece trenul, la gară închegăm o horă moldovenească în care joacă cot la cot cu noi, cei 6 d-ni profesori conducători, împreună cu d-l Agapie și Șoaptelegi. (…)”

Extras din articolul M. Voicheci, diplomat al șc. normale a „Societății” din București, publicat în revista Albina nr. 49 din 07.08.1908.

Imagini din arhiva Fabian Anton

Adevăratele valori ale unei societăți constau în comunicare sociala curata și respectul pentru oameni. Viata este mult mai simpla decât se vrea sa para.
Restul sunt „Breaking News” si „News alert” care nu fac decât sa deturneze atenția de la adevăratele valori umane.