Cota 727 – reduta pierdută și recucerită
Satul Diaconești este una din multele localități din România care are rădăcini puternic înfipte în pământul strămoșesc, un exemplu de continuitate, o comunitate mică cu tradiții care dăinuie de veacuri.
Dincolo de istoria seculară a satului Diaconești, pe care o vom relata în imagini și scrieri într-un articol viitor, există o istorie de câteva zile care acum mai bine de un secol a contribuit decisiv la existența prezentului.
Astăzi facem o incursiune pe valea superioară a Trotușului, o trecătoare a Carpaților greu încercată în primul război mondial; vorbim despre străjerii din zona Agăș – Diaconești care au oprit avansul trupelor invadatoare spre inima României.
Era la mijlocul lunii Octombrie a anului 1916, când adversarul începuse ofensiva aparent de neoprit care a pornit de la Agăș, în condițiile în care detașamentul care apăra linia Diaconești – Mocanu se retrăsese, nu mai avea în fata nici o rezistenta, astfel ar fi ajuns cu ușurință în regiunea Comănești – Moinești, fapt ce ar fi putut asigura o înaintare mai ușoară, având în vedere relieful cu dealuri mult mai domoale și posibilitatea degajării trupelor pe suprafețe mai mari. Astfel, întorcând pozițiile de pe Uz, Slănic și Oituz, ar fi putut ajunge la Adjud și Bacău fără prea mari pierderi. Ar fi paralizat astfel orice rezistenta și ar fi spulberat speranța de restabilire a echilibrului moral și strategic, deja zdruncinate la acel moment pe liniile de front active.
După o misiune de recunoaștere a patrulelor austro-ungare, aceștia au observat fortificațiile realizate la sud-vest de Diaconești (cotele 727 și 763) și la nor, cotele 908 și 1299. Având aceste informații, inamicul a grupat trupele astfel încât sa poată contracara orice ofensiva româneasca și în același timp, sa poată pregăti atacul decisiv asupra trecătorii: Divizia 12 Cavalerie la Simbrea și Agăș, Brigada 19, care a fost poziționată intre gara Agăș și Brusturoasa, iar Bateria 92 de munte la Cotumba. Cartierul General al Brigăzii 16 și Regimentul 29 Infanterie au fost poziționate la Ghimeș și Palanca.
La ora 14.00, înălțimile dinspre nord de Diaconești (Muncelu) erau deja învăluite de trupe austro-ungare (Bat. 19/IV), iar Batalioanele 6/1 și 16/111 au început atacul asupra cotei 727, în timp ce un batalion de rezerva a rămas ca rezerva la gura văii Sugura.
Înainte de atacul programat al trupelor austro-ungare în aceasta zona, aflam dintr-o publicație maghiara despre pregătirile strategice ale armatei; pe 15 Octombrie, inamicul deja trecuse fosta granița la Ghimeș, împingând înapoi forțele românești care se aflau la cota 954 și 893, de lângă Palanca, înaintând rapid către Sugura și Cotumba. Au fost apoi atacate pozițiile strategice de la Diaconești (înălțimile 727 și 908) care au fost capturate, luând prizonieri 2 ofițeri și 98 soldați din armata romana.
Acest cumul de forte armate a fost oprit de colonelul Octav Boian, aflat în fruntea Diviziei 14 Infanterie care a atacat trupele austro-germane aflate în marș spre Comănești.
Acesta este însă un episod de eroism și istorie locala pe care îl vom dezvolta într-un articol viitor.
Surse documentare:
– Universul, anul XLIII, nr. 273, joi 23 Noiembrie 1925
– Szatmári 12. Honvéd gyalog ezred valamint menet- és népfelkelő ezredeinek története, Budapest, 1931
– Hadtörténelmi közlemények. Évnegyedes folyóirat a magyar hadi történetírás fejlesztésére, 1922/1923. Évfolyam
Lasă un răspuns