Cu familiile în suflet, cu dor de casă, în vitregiile impuse de condițiile de pe front, totuși și soldații au sărbătorit Crăciunul în fiecare an acolo, în tranșee. Unii primeau chiar cadouri de acasă sau de la Comandamentele Armatelor care constau în ciocolată, țigări, tabachere și brichete, alimente mai consistente. Cel mai frumos cadou pentru ei era o scrisoare venită de acasă din care aflau că familia este bine, așteaptând sfârșitul războiului și reunirea.
Nu de puține ori, soldații cântau colinde și asistau la slujbe religioase în Ajun chiar acolo, în liniile defensive, chiar dacă cerul vuia din cauza loviturilor de artilerie, iar inamicul mai trăgea focuri de armă în direcția lor, pentru a nu-i fi uitată prezența.
Mai jos, câteva descrieri ale situației de pe front în ajunul Crăciunului.
„Şi iată că, în dimineaţa ajunului de Crăciun, un obuz de tun duşman, sparse odată cu liniştea seculară şi Casa Domnului, împroşcând zidurile Sfântului Schit, cu sânge românesc.
Şi atunci, în timp ce batalioanele apărau Sfânta Mânăstioară, cuvioşii călugări, făcând adânc semnul crucii ca să alunge satana din cugetul inamicului, au intrat, senini şi liniştiţi în sfânta bisericuţă, au îngenunchiat, şi ridicând ochii spre Dumnezeu, s-au rugat; s-au rugat fierbinte în faţa altarului pe care un obuz inamic îl spărsese în două, în clipa când ei au intrat pe uşa sfântă a bisericuţei. Şi au rămas acolo, mult timp; până când, rând pe rând, i-au acoperit mormanele de pietre şi cărămizi ce curgeau din păreţii şi bolta Casei lui Dumnezeu, sfărâmată până la pământ de obuzele de oţel al bandelor civilizate.”
sursa: ISTORICUL REGIMENTULUI 4 “ARGEŞ” 1877–1946 – CENTRUL DE STUDII ŞI PĂSTRARE A ARHIVELOR MILITARE ISTORICE PITEŞTI
„PE VALEA BUCIEŞULUI
„…Cuceriţi Carpaţii şi veţi petrece sărbătorile Crăciunului în capitala Moldovei
îngenuncheate… De pe culmile munţilor, priviţi România supusă pentru vecie…” sună semeţe
ordinele pe armată, găsite în buzunarele prizonierilor germani.”
„Suiţi pe dealul Slatina, coborâţi şi iarăşi suiţi, zdrobiţi de oboseală, clănţănind de frig pe poziţie, în aşteptarea săpăturilor care merg greu în pământul îngheţat şi plin de stânci. Atacaţi în zori de zi ori miez de noapte de inamicul care, cocoţat la o mie de metri, pe Războiul, vrea să ne arunce mai spre vale, vedem apropiindu-se Crăciunul, fără nici o nădejde şi fără nici o bucurie. După ce, de bine, de rău, organizăm poziţia şi, învingând descurajarea, frigul şi crivăţul, legătura e făcută, în seara zilei de 23 decembrie primim ordin de retragere. Abia cu câteva ceasuri în urmă, inamicul fusese dureros respins, lăsând prizonieri în mânile noastre şi răniţi pe versantele Slatinei.”
„Mâine e Crăciunul! Fără să vrei, în timp ce mergi automat, gândul deapănă amintiri. Vacanţă; copiii grămădiţi în casa luminată, încălzită, plini de voioşie în aşteptarea darurilor. Mama, tată, îmbrăţişări, felicitări… Pe cerdac, în dreptul ferestrelor, colindători mărunţi, de-o şchioapă şi mai răsăriţi, ascuţindu-şi glasurile în aşteptarea gologanului. Şi, în ochii închişi de iureşul roatelor de omăt, vezi aidoma figuri dragi, lăsate în urmă, poate pentru totdeauna. Dar e destul să se poticnescă unul, ca să sfarme vraja visului şi, aducându-te la realitate, să simţi mai greu prezentul.”
„În ziua de 25 Decembrie, până la ora 12, instalarea trupelor pe front este terminată, afară de legătura de la aripa dreaptă cu Divizia a 15-a la cota 494, care se face pe la ora 16.
Trenurile regimentale merg și ele la Urechesti, iar la Pralea vin trenurile de luptă, care sosesc în seara de 25 Decembrie, operațiuni ce provoacă lipsa totală a hranei pentru această zi (Crăciunul). „
sursa: Fragmente din războiul 1916-1918, General R. Scarisoreanu
„Formez un grup din Diviziile 15, 7, 12, brigada de grăniceri române și Divizia I-a Don. sub generalul Grigorescu, pentru a restabili frontul nostru, pe culmile de la Sud de Ziibraut,
împingând pe dușman, din direcția Pralea.
A trebuit cu toate acestea să-mi compun o mînă liniștită la pomul de Crăciun!…
Focșanii și Brăila sunt în mâinile dușmanului.”
sursă: NOTIȚE ZILNICE DIN RĂZBOIU (1916-1918), Alexandru Averescu
„O noapte de Crăciun.
Crăciun, Crăciun de exil, Crăciun singuratec departe de cămin. Evocandu-l, fac apelul etapelor unor vremuri arzătoare, scormonesc cenuse din cari vor tasni încă prea multe flăcări! (…) Scormonesc gânduri puțîn vesele, în adăpostul meu, privind cum moare flacăra galbenă a lumânării ascultând cântecul molatec al vreunui soldat adus de șuierături de crivăț. Sunt singur, singur de tot în noaptea aceasta de Crăciun, în vizuină mea iernatică. Ies afară. Lămuresc, deasupra mea la câțiva metri deasupra transeei, două siluete de soldați in atitudinea clasică a santinelelor. (…) – Ah frate Marine, unde-i satul nostru? Știi că-i Crăciunul acum?”
sursa: DRUMURI DE SÂNGE, Ioan Dragu
„Am petrecut sf. sărbători ale Crăciunului 1916-1917 în vagoane. La această formație eram 12 călugări. Aveam confesor al spitalului pe P.C. Proton Trifos Sturza de la Sf-ta M-re Neamțu. După trecerea sărbătorilor am debarcat în grădina publică a orașului și apoi ne-am transportat cu tot avutul spitalului în localul primăriei Botoșani și alte două localuri vecine, precum și în ospiciul orașului pe care l-am transformat în spital cu barăci mobile și imobile.”
sursa: Preotul Grigore N. Petrescu, „Preoțimea Română și Întregirea neamului (vol. 1)
„Cele două Crăciunuri – 25 Decembrie 1918
Moș Crăciun ne găsește anul acesta în Capitala noastră… Lăsându-și cojoacele pe aiurea, a venit, subțirel, cu zâmbetul pe buze și cu primăvară în privire. (…) Pe spatele viguroase și-a încărcat darurile. Nu daruri pentru copii, ci daruri pentru luptători, daruri pentru poparele ce au sângerat în slujba idealului dreptății și al libertății. (…)
Fii binevenit Moș Crăciun! Ca răsplată pentru sudferintele noastre de doi ani, ne-ai pus în pantoful așteptărilor noastre realizarea dorului cel mai fierbinte al unui neam întreg.”
sursă: În cumpăna vremei, Note de războiu – E. Lovinescu
„25 Dec. 1916
Peste noapte a bătut vântul și era ger; dimineață pământul era înghețat; vântul se mai domolise; cerul senin. Se pare că timpul s-a schimbat înspre frumos, în cinstea Marei zile în care s-a născut Mântuitorul nostru. (…) … Domnul să ne ajute că acest Crăciun să fie primul și ultimul petrecut în așa condițiuni triste iar la anul să fim cu toții în sânul familiilor noastre, sărbătorind cu veselie și fericire aceste zile mari ale Creștinității în scumpă, mult dorită și iubita noastră Românie Mare!”
sursa: Însemnări din războiul României Mari – Dr. Vasile Bianu
„24 Decembrie 1916. Ne pregătim se sărbătoarea Crăciunului. Am primit multe cadouri. (…) După amiazi cutreer tranșeele, întru în adăposturi și dau binețe creștinești și să doresc sărbători fericite oamenilor. Într-un adăpost văd, înaintea unui brăduleț, impodibit numai cu două luminițe, un soldat bătrân cântând o colindă dureroasă. Mă impresionează simplicitatea această și melodia dureroasă, izvorâtă din sufletul lui amărât. Întind mâna bătrânului soldat care isbucnește în lacrimi. Plâng și ceilalți, plâng și eu, cu ei. Durerea lor, durerea mea…”
sursă: Între două fronturi 1914-1918 – Dr. Dominic Stanca
„în sate ca şi în oraş, grupuri de câte trei sau patru ştrengari iau casele la rând, cântând melodii speciale de Crăciun. Şeful grupului ridică la capătul unui băţ un cerc, un soi de roată din lemn, acoperită cu hârtii de toate culorile. Stoian mi-a explicat seara că cercul era în realitate o stea: cea care, în noaptea Naşterii, i-a călăuzit pe magi spre Betleem. Pe uşile caselor sunt prinse crengi de brad, aşa cum ţinem noi vâscul nostru sfinţit în ziua Floriilor. […]
După-masă, după ce am citit şi scris, cum dezgheţul mă împiedică să merg să mă plimb spre munte, mă duc la Bacău să caut curierul. […] Revin călare acasă noaptea. […]
Noutăţi ruseşti:
– Eşaloane şi parcuri de maşini şi chesoane se retrag între Prut şi Nistru.
– Artileria grea pleacă.
Dar germanii?… Sunt daţi uitării.”
sursa: JURNAL DE RĂZBOI – MISIUNE ÎN ROMÂNIA, MARCEL FONTAINE
„24 Decembrie 1917. E noaptea când pe deasupra acestor morminte deschise și fără capăt, plutesc învăluite într-o feerie de lumină misterioasă sufletele vitejilor căzuți în lupte. Este Crăciunul nostru de durere, de mucenicie și de sacrificiu…”
sursa: La hotarele Moldovei, Căpitan Aurel I. Gheorghiu
„Sărman Crăciun! Departe d’ai tăi toți, de vatra ta, printre străini! Și totuși din fericire, printre oameni de ispravă, care nu știu ce să-ți mai dea că să te facă să uiți durerea ce te mistuie!”
sursa: Pagini de pribegie. Exodul – Radu Cosmin
„24 Decembrie 1916. Locotenentul Turceanu, aghiotantul regimentului, care se îngrijise de făcutul pomului și nu ne spusese nimic, făcea pe Moș Crăciun, cu barbă albă, gârbovit. El a început să împartă ostașilor tutunul, merele și darurile din pom. Pe ici pe colo, mai da și câte o mică ceartă la cei mai leneși.
Au fost clipe când inimile noastre s-au muiat de duisie! Într-adevăr, ne simțeam cu toții o familie, cu aceleași năzuințe, cu aceleași dureri și speranțe în viitor. (…) N-a fost ostaș care să nu fi primit ceva din pom și toți au fost mulțumiți că n-au fost uitați și că datina noastră strămoșească o făceam și aici, în fața liniilor dușmane.
24 Decembrie 1917. La ceasurile 4.30, două batalioane rusești trimise de la rezerva lor, ocupau din nou șanțurile și făceau legatura cu noi. În același timp, artileria rusească a început să tragă cu furie în șanțurile dușmane, de rupea pământul.
Și așa am petrecut noi Ajunul și dimineața Crăciunului în anul 1917″
Sursă: Povestiri de pe front, Cluceru Dinu
„24 Decembrie 1916. Cu greutate îmi găsesc cantonament și îmi petrec acest Crăciun, cel mai trist și mai searbăd din viață; singur și părăsit, cu singură mângâiere a camarazilor soldați, cărora le țîn o cuvântare…
Dar în acest timp, câți copii nu mureau, câte femei nu inebuneau de groază! Și câți refugiați nu știau cum să își desmorteasca membrele intepenite de ger!”
sursă: Războiul nostru, Virgiliu Ștef. Serdaru
„25 Decembrie 1916. În bătaia tunului și în față turbatului puhoiu nesățios al năvălirii, întâmpinăm, creștinește smeriți, dar nu și nationaliteste, demoralizați, aceste zile ale Crăciunului.”
sursa: Războiul nostru în note zilnice – vol II, Nicolae Iorga
„Soldaţii germani au rămas cu o amintire dureroasă din acest Weihnachtsschlacht. S-au improvizat nişte brazi şi s-au cântat colinde, dar „Crăciunul”, îşi aminteşte Martin Breitenacher, „a fost sărbătorit de trupele Corpului Alpin în jalnicele colibe ale oamenilor de la munte, în parte stând de strajă, în parte patrulând, în parte în luptă cu unităţi inamice în zăpadă.” „Am petrecut ajunul Crăciunului în creierii munţilor, în cele mai nenorocite condiţii”, a mărturisit şi Erwin Rommel. Vreme de patru zile, a continuat un şir de atacuri şi contraatacuri în timp ce forţele lui Krafft îşi croiau drum peste munţi spre o poziţie dominantă, la nord de Râmnicu Sărat.”
sursa: România în primul război mondial, Glenn E. Torrey
„E seara de Crăciun. O serbez singur-singurel, închis în odae. Îmi colindă gândul acasă, la ai mei, la bisericuța pustie din sat, la lacrimile mamei și la milioanele de oameni îngropați în tranșee. E Crăciunul sângelui, al bocetelor și al pribegiei. Nașterea unui Mântuitor niciodată n-a îmbrăcat un înțeles mai simțit și mai adânc.”
sursa: Sub flamurile naționale, Octavian C. Taslauanu
Nu toți au avut însă parte de momente liniștite de Crăciun. Unii și-au pierdut camarazii, alții au fost răniți în lupte. Cu crucea la piept și în suflet, înaintau prin nămeți și noroi la auzul goarnei care anunța începerea atacului. Colindele erau înlocuite cu pocnetul puștilor și rapaitul mitralierelor, darurile erau alungate de schijele obuzelor. Acolo, Moș Crăciun nu ajungea.
Acum, după mai bine de un secol, ne așezăm cu toții la masă în Ajunul Crăciunului și suntem bucuroși să putem petrece împreună cu familia și prietenii. Să nu uităm de ei, merită un gând bun. Ei sunt bunicii și străbunicii care nu întotdeauna au avut puterea să povestească.
1 Pingback