Asociația Prospectorii Istoriei (API) a organizat în perioada 14-16 Iunie 2019, simpozionul național „Bătălia de la Vaslui – 1475”, urmat de acțiunea în teren a pasionaților de istorie, membrii API, ai comunității Detectiemetal.com și ai altor asociații de profil care au avut de îndeplinit o misiune foarte grea: aceea de a descoperi obiecte din perioada bătăliei de la Vaslui din secolul XV, iar prin localizarea acestor obiecte, să se identifice zona în care această bătălie a avut loc, până în acest moment locația fiind încă discutată, având în vedere prea puținele informații istorice care să ducă la identificarea precisă în teren.
Perioada: 14-16 Iunie 2019
Loc de campare: Pensiunea „La Conac” – Vaslui
Au participat peste 50 de detectoristi autorizați din aproape toate colțurile țării: județele Bacău, București, Suceava , Brașov, Bistrița Năsăud, Albă, Neamț, Iași, Galați, Timiș, Vrancea, Gorj, Vaslui, Cluj, Sibiu, Mehedinți, Hunedoara, etc., împreună cu membrii ai familiilor, profesori și alți pasionați de istorie.

Simpozionul din data de vineri 14 Iunie 2019 a avut loc în sala de conferințe a primăriei Vaslui, și a fost organizat de către Asociația Prospectorii Istoriei, având că parteneri: Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – filiala Vaslui (LCpURP) reprezentată prin dl.Col. (rz) Mihai Ștefan Focsa și primăria Municipiului Vaslui, cărora le mulțumim pentru găzduire, sprijin în organizare și de asemenea, prin reprezentanții marcanți ai județului care au susținut în cadrul simpozionului lucrări tematice importante.
Asociația Prospectorii Istoriei a avut că invitați pe prof. dr. Vasile Marculet (Mediaș), cu lucrarea științifică: „Relațiile lui Ștefan cel Mare cu Veneția, în epoca luptei de la Vaslui” și pe Col (rz) Bucur Alexandru, cu lucrarea „Arme și echipament miltar folosite în bătălia de la Vaslui„.

Col. Alexandru Bucur – Sibiu
Prof. dr. Vasile Marculet – Medias

Din partea LCpURP s-au prezentat următoarele lucrări, de către personalități Vasluiene:
Col. Constantin Carabină, șef secție Cultul Eroilor în cadrul LCpURP, cu lucrarea: „Eroismul legendar al moldovenilor în lupta de la Vaslui de la 1475”
Dr. Lupu Valeriu – șef secție „Artă, cultură și învățământ LCpURP”, cu lucrarea „Medicina în epoca Stefaniana și bolile lui Ștefan cel Mare”;
Preot paroh Crețu Andrei, șef secție „Spiritualitate, credință, religie” LCpURP, cu lucrarea: „Preoțimea ortodoxă din Moldova în perioada lui Ștefan cel Mare”;
Preot dr. Ionescu Nicolae, inspector școlar județean în cadrul LCpURP, cu lucrarea „Ștefan cel Mare și bătălia de la Vaslui”;
Prof. Alupoaie Gheorghe – prezentarea lucrărilor de sculptură proprii, expuse în județul Vaslui și nu numai;
Ailincai Dan – recitator – scurte momente artistice tematice.

Simpozionul a fost încheiat cu o prezentare de carte inedită în literatură românească, având că autori prof. dr. Vasile Marculet și Col. Bucur Alexandru, „Fondul Jertfelor Liniei Demarcationale (1919)” (Ed. Știință, Cultură și Artă, 2019).

… și o discuție deschisă cu cei prezenți, despre tematica evenimentului, o masă rotundă în care s-a răspuns întrebărilor celor prezenți în sala, direct interesați de anumite aspecte ale bătăliei din 1475, având în vedere acțiunea în teren care a urmat în ziua imediat următoare.

Sesiunea de discuții a continuat la terasă pensiunii „La Conac” din Vaslui, referitor la contextul în care s-a dat bătălia, relief, strategia de lupta și nu în ultimul rând dezbatere privind contextul arheologic, stratigrafie și legislație, noțiuni de baza care trebuiesc cunoscute și aplicate de către detectoristii pasionați de istorie.

Sâmbătă 15 Iunie – ziua mult așteptată de către cei peste 80 de pasionați de istorie din țară – acțiunea de căutare și identificare în teren a zonei în care s-a dat bătălia de la Vaslui în 1475.
Dimineață la 7.30 – cafeluță, micul dejun și stabilirea echipelor și a strategiei de căutare. Locațiile stabilite sunt la distanțe relativ mici față de locul de campare, la 15-30 minute de mers cu mașina. Aproximativ 50 detectoare de metale pleacă în aprox. 15 mașini, în căutarea istoriei.
Că în fiecare sesiune de căutări, s-au descoperit încă de la primele semnale, zeci de conserve, cutii de bere, capace de borcane, dar și sârme, table și cuie, urme ale „civilizației” contemporane. Câteva zone vizate au fost abandonate din cauza vegetației mult prea dezvoltate după ploile abundente din săptămânile care au trecut. O altă zona a fost încercată cu încăpățânare de câțiva prospectori, în pofida liniilor de înalta tensiune, care prin câmpul electro-magnetic, interferau cu detectoarele de metale.
Prima jumătate a zilei a fost doar pentru „perigheza”, termen folost de specialiști, adică verificarea terenului, dar și împărțirea pe grupe de căutări în anumite zone, eliminarea locațiilor în care s-au descoperit doar urme de civilizație contemporană, fără interes pentru noi și pentru specialiștii arheologi.

A fost o zi caniculară, înregistrându-se temperaturi de peste 34 grade Celsius. Cu toate acestea, temerarii pasionați de istorie au rezistat în teren, până spre seară, profitând de orice umbră pentru scurte și dese pauze necesare în astfel de condiții.

Începând cu orele amiezii însă, au început să apară primele descoperiri importante ale acțiunii noastre colective: lama de topor fragmentară, pinteni și scărițe de cavalerie, vârf de săgeata și mai multe vârfuri de lance, toate acestea încadrându-se în tipologia secolului XV, adică perioada în care Ștefan cel Mare a învins oastea otomană în bătaia de la Vaslui, în anul 1475.
Apoi au fost descoperite câteva monede otomane din argint și bronz argintat, parte din ele fragmentare, de asemenea tipice pentru acea epoca. Însă acestea necesită expertiză, fiind într-un stadiu avansat de degradare.

Concomitent cu acestea, detectoristii au mai descoperit și obiecte mai vechi, cum ar fi fibula din bronz, probabil sec. VI, vârf de săgeata din bronz, posibil vârf de pumnal îndoit ritualic și un posibil fragment din teacă de pumnal, fragment de amnar, obiecte care urmează a fi studiate și datate de către specialiști. Descoperirea acestor obiecte arată că acea zona a județului Vaslui a fost locuită încă de acum câteva mii de ani.

Toate aceste obiecte descoperite prezintă interes patrimonial și sunt predate Direcției Județene de Cultură Vaslui, urmând a fi studiate de specialiști și eventual expuse în muzeu.
Odată cu piesele, sunt transmise și zonele unde au fost descoperite, pentru a putea fi realizată o harta statistică și un studiu în teren de către arheologi, în cazul în care se consideră necesar.

Spre seară a fost făcută premierea participanților. Toate descoperirile au fost evaluate după importantă istorică, tematică acțiunii și starea de conservare, de către președintele as. Prospectorii Istoriei, Florin Bosoteanu împreună cu Col. Bucur Alexandru și prof. dr. Vasile Marculet; datorită numărului mare de obiecte și descoperitori, s-a suplimentat numărul de premii de la 5 la 8, astfel încât să poată beneficia de acestea aproape toți cei care au avut șansă, intuiția sau/și „încăpățânarea” de a continuă căutările în condiții meteo vitrege.
Pe lângă cele opt premii acordate, toți cei prezenți la acest eveniment au primit cadouri oferite de sponsorul principal Minelab, prin intermediul Rodetectors.com.
Felicitări câștigătorilor: Cojocaru Constantin, Năstase Teodor, Negrila Marius, Ovidiu Constantin, Loghin Mihăiță, Mircea Balica, Manolache Paul.

Asociația Vrancea Eroică a oferit un premiu surpriză care a constat în relicve de război descoperite pe linia de front din județul Vrancea.

Asociația Prospectorii Istoriei, organizatorul acestei activități, mulțumește tuturor celor prezenți, atât membri ai comunității Detectiemetal.com din toată țară și însoțitorii acestora, locuitori ai județului Vaslui pasionați de istorie, cât și ai asociațiilor de profil din România: Asociația Transylvanian Diggers, Club Metal Detect Român, Asociația Vrancea Eroică, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – filiala Vaslui, Primăriei municipiului Vaslui pentru asigurarea sălii de conferință pentru desfășurarea simpozionului.

Se prefigurează o nouă posibilă asociație de profil în Timișoara, sperăm să se oficializeze cât mai curând.

De asemenea, persoane care s-au implicat direct în organizare și fără de care acest eveniment nu ar fi avut același succes: Col (rz) Focsa Mihai Ștefan (VS), Georgiu Daniel, membru API (BN), Iliescu Cătălin, membru API (B), Fănel Șerban (BV), Răzvan Stavilă (BV), Adrian Solomon, membru API (BC), Galfi Adela, președintele Asociației Transylvanian Diggers (CJ), Gabriel Spanache (VS), Iulian Frumusanu (VS).
Va mulțumim pentru sprijin!

Sponsorul principal al evenimentului a fost Rodetectors.com (www.rodetectors.com) și Minelab (www.minelab.com), care a pus la dispozițiile premiile valoroase oferite câștigătorilor și participanților.
De asemenea, mulțumim pentru sprijin BCVO Logistics (www.bcvologistics.com) și Top Optică (www.topoptica.ro) – Bistrița.

Partener media: www.holland.ro

20 Iunie 2019, Bosoteanu Florin