"Sasha", soldatul rus căzut în luptele de la Buruieniș Locul descoperirii este dealul Sugura, în zona numită Moscoșeni, satul Buruieniș, județul Bacău, într-un adăpost aflat la 12 metri de linia de tranșee defensive, spre răsărit. Data descoperirii: Duminică, 19 Septembrie 2021. Încă de acum câțiva ani, membrii asociației Prospectorii Istoriei cercetează zona frontului din Valea … Citește în continuare Descoperire: oseminte soldat rus din primul război mondial la Agăș, jud. Bacău
„Vom spune” – film scurt metraj
Filmările au fost realizate în locația în care s-au dat luptele în dată de 8 și 9 August 1917 (vârful Ungureanu), iar pentru o parte din scene s-au utilizat chiar tranșeele care sunt și astăzi vizibile, după 104 ani de la incheierea luptelor
Prospectorii Istoriei – descoperiri antice si medievale
În cei aproape trei ani de la înființarea asociației Prospectorii Istoriei s-a reușit închegarea unei mici comunități formată din pasionați de istorie din diferite colțuri ale României. Scopul tuturor este acela de a aduce noi informații despre trecutul nostru, fie că este vorba despre perioada antică, medievală sau istoria contemporană. Totul se face din pasiune; … Citește în continuare Prospectorii Istoriei – descoperiri antice si medievale