Arhive etichetă: raisa popovici

Concurs – Raisa Popovici – creație literara „Istorie și Istorii” (2/6)

In luna Aprilie 2018, a avut loc o expoziție de relicve de război la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, în cadrul proiectului „Istorie și Istorii”, coordonat de Ramona Palade-Jitaru si Mocanu Ramona. Exponatele au fost puse la dispoziție de membrii Asociației PROSPECTORII ISTORIEI.
Urmare a acestei activități, realizata în spiritul Centenarului, a apărut prima ediție a revistei „Labirintul Ficțiunii”, cu tema „100 de ani de istorii ale familiei mele”
In următoarele zile, vor fi publicate aici sase din poveștile elevilor care au articole publicate în aceasta revista, poveștile fiind o prima selecție pregătită de membrii asociației, urmând ca cele mai multe aprecieri sa obțină premiul care va consta în 5 piese autentice (surpriza, vor fi arătate în ziua acordării) descoperite de membrii Asociației Prospectorii Istoriei pe frontul răsăritean din primul război mondial.

Regula concursului: premiul va fi acordat povestii cu cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook a Asociației Prospectorii Istoriei. (nu se iau în considerare aprecieri pe alte pagini)
Poveștile le vom face publice începând cu data de 12 Ianuarie 2019, cate una în fiecare zi, pana la data de 17 Ianuarie 2019
Premiul va fi desemnat în data de 31 Ianuarie 2019, aceasta fiind ultima data ca va fi luata în considerare pentru numărul de aprecieri.

„O tăbliță amnezică”
– Raisa Popovici – Clasa a V-a

În expoziţia şcolii cu artefacte din Primul Război Mondial, într-o după amiază minunată de primăvară, unul dintre exponatele de pe holurile instituţiei „prinde viaţă”. Este vorba despre o tăbliţă de identificare a unei persoane, ce era așezată într-una dintre vitrine.
Tăbliţa „se crede” inutilă, fără vreo importanţă anume, deoarece este foarte veche şi crede că şi-a pierdut valoare în timp. Pentru că se plictisea, căci stătea de foarte multă vreme în vitrină, aceasta decide să plece într-o călătorie pentru a-şi afla trecutul. Ea nu putuse să „prindă viaţă” până acum, fiindcă a fost foarte tristă, şi, după cum se ştie, obiectele prind viaţă doar dacă sunt fericite.
Tăbliţa porni în căutarea răspunsului la întrebarea care o frământa. Astfel, în drumul ei, tăbliţa se strecură din vitrină şi începu să exploreze şcoala. A ajuns mai întâi într-o clasă, frumos decorată, cu o tablă mare, neagră precum cenuşa şi o catedră mare, spaţioasă. Pe masă se afla un catalog, iar tăbliţa a dorit să-l salute. S-a căţărat pe catedră şi a spus:
Bună ziua! Cine eşti?
Bună ziua! spuse catalogul. Sunt un instrument preţios pentru evaluarea elevilor! Toată lumea mă cunoaşte şi mă iubeşte! Dar tu cine eşti?
Încă nu ştiu, spuse tăbliţa. Dar am pornit într-o călătorie pentru a afla de unde vin şi cât valorez.
Îţi urez mult noroc! Apropo, cred că ai fi foarte utilă la ora de istorie! Poate ştie cineva cine eşti!
Îţi mulţumesc frumos pentru încurajare! La revedere!
La revedere şi mult succes!
Tăbliţa se sui pe pervaz şi sări de la fereastră în curtea şcolii.Ateriză pe un pat moale de smarald şi plecă mai departe. După puţin timp, ajunse la o casă frumoasă şi intră într-o bucătărie. Aici se întâlni cu o ceşcuţă de ceai, pictată cu flori, roşii ca sângele şi albe ca neaua.
Bună! zise ceşcuţa. Ce te aduce pe aici?
Bună! Încerc să-mi aflu povestea. Cunoşti pe cineva care se pricepe la recunoaşterea obiectelor vechi, aşa ca mine?
Nu, îmi pare rău! Dar nu-ţi pierde nădejdea! Vei afla ceea ce cauţi la momentul potrivit!
Îţi mulţumesc pentru încurajare! zise tăbliţa şi plecă mai departe.
Mai merge un timp şi dă peste o clădire mare, decorată cu luminiţe, aidoma unor licurici, ce străpung întunericul cu scânteierile lor. Tăbliţa intră în clădire şi o grămadă de perechi de ochi se uită deodată la ea.Fuge ruşinată şi se ascunde într-o grămadă de cărţi, pe un raft.
Bună ziua! Unde mă aflu? întrebă ea speriată.
Bună! îi răspunde o carte. Te afli într-un magazin. Cu ce te putem ajuta?
Vreau să-mi aflu trecutul.
Ne cerem scuze, dar, deşi avem o mulţime de poveşti în paginile noastre, nu cred că avem povestea ta, nu-i aşa, suratelor?
Aşa e, aşa e, se auziră mai multe voci…
Dezamăgită şi obosită, tăbliţa îşi continuă drumul după ce mulţumi politicos cărţilor. După un timp, ajunge în faţa unei clădiri mari, impunătoare – clădirea Judecătoriei. Intră timidă şi cercetează împrejurimile, apoi pătrunde într-o încăpere spaţioasă, unde sunt multe bănci, un pupitru impunător şi nişte scaune înalte. Tăbliţa cercetează sala uriaşă, apoi vede un ciocan de lemn.
Salut! zise tăbliţa.
Bună! grăi ciocanul. Ce faci aici? Te-ai rătăcit?
Nu, răspunse tăbliţa. Încerc să aflu povestea vieţii mele.
Eu nu ştiu nimic despre tine, dar cunosc pe cineva care ar putea să te ajute. Este judecătorul, un om foarte deştept, informat, dar din păcate este foarte ocupat şi acum nu este prezent aici.
Nu-i nimic, îţi mulţumesc oricum! Nu sunt sigură că el ştie despre mine.
Şi tot aşa tăbliţa a căutat toată ziua în multe locuri să afle răspuns la întrebarea despre sine. La sfârşiul zilei, obosită, gândindu-se la cele discutate cu cei întâlniţi, decide să se întoarcă de unde a plecat, la şcoală.
Obosită şi dezamăgită, tăbliţa ajunge la şcoală, în clasa în care se afla încă catalogul. Începe să-i povestească acestuia despre lunga călătorie pe care a făcut-o şi despre personajele pe care le-a întâlnit. Nici nu băgară de seamă că în clasă a sosit profesorul de istorie. Acesta ia catologul şi observă alături tăbliţa. După ce o examinează cu atenţie îşi dă seama de unde este, o duce la loc în vitrina de unde aceasta a plecat.
Acolo era o zarvă mare, mai multe exponate discutau între ele despre dispariţia tăbliţei. Mirate, o întrebară unde a dispărut şi de ce. Toate i-au povestit pe nerăsuflate despre agitaţia pe care a stârnit-o prin plecarea ei şi că toţi profesorii au încercat să o găsească.
Dar de ce? întrebă tăbliţa.
Pentru că tu, ca noi toți, eşti specială şi foarte valoroasă! Toate am fost descoperite pe un deal, în apropierea Oituzului. Noi reprezentăm dovada Primului Război Mondial. Această luptă a avut loc în urmă cu 101 ani, în 1917. Fiecare obiect din această expoziţie are o însemnătate foarte mare, iar tu eşti o tăbliţă de identificare a unui soldat, care a luptat atunci. Tu ai înscrise datele de recunoaştere a unui brav bărbat, care a luat parte şi a murit în acest război. Alături de tine a fost găsită o cărticică mică de rugăciuni.
Auzind aceste lucruri, tăbliţa a rămas uimită de valoarea ei. Ea a hotărât să rămână permanent la acea expoziţie, pentru a fi admirată, fiind mândră de ceea ce reprezintă.