Arhive etichetă: expozitie relicve militare

Concurs – Mihai Baciu – creație literara „Istorie și Istorii” (5/6)

In luna Aprilie 2018, a avut loc o expoziție de relicve de război la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, în cadrul proiectului „Istorie și Istorii”, coordonat de Ramona Palade-Jitaru si Mocanu Ramona. Exponatele au fost puse la dispoziție de membrii Asociației PROSPECTORII ISTORIEI.
Urmare a acestei activități, realizata în spiritul Centenarului, a apărut prima ediție a revistei „Labirintul Ficțiunii”, cu tema „100 de ani de istorii ale familiei mele”
In următoarele zile, vor fi publicate aici sase din poveștile elevilor care au articole publicate în aceasta revista, poveștile fiind o prima selecție pregătită de membrii asociației, urmând ca cele mai multe aprecieri sa obțină premiul care va consta în 5 piese autentice (surpriza, vor fi arătate în ziua acordării) descoperite de membrii Asociației Prospectorii Istoriei pe frontul răsăritean din primul război mondial.

Regula concursului: premiul va fi acordat povestii cu cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook a Asociației Prospectorii Istoriei. (nu se iau în considerare aprecieri pe alte pagini)
Poveștile le vom face publice începând cu data de 12 Ianuarie 2019, cate una în fiecare zi, pana la data de 17 Ianuarie 2019
Premiul va fi desemnat în data de 31 Ianuarie 2019, aceasta fiind ultima data ca va fi luata în considerare pentru numărul de aprecieri.

„Medalia iubirii”
– Mihai Baciu – Clasa a V-a

Acum este pace pe pământ, dar cu mulți ani în urmă nu era așa, deoarece un război îngrozitor începuse, fiind denumit Primul Război Mondial.
Bătălia a început de puțin timp, în anul 1914, și asta a înseamna că toți bărbații trebuiau să plece la luptă, lăsându-și familie în urmă. Vestea a fost ca o așchie în inimă. Mulțimea de oameni așteptă nerăbdătoare, dar totuși tensionată defilarea soldaților. Porțile se trânteau una câte una, iar pe ici-colo auzeai răcnetele de disperare ale soțiilor. În urma mulțimii era familia Lupu care suferea în tăcere. Înainte ca tatăl să se urca în tren, cei doi copii ai lui i-au dat o medalie din argint, spunând: „Tată, ia asta pentru a-ți aminti de noi și de faptul ca ești un viteaz. Succes!“ După aceste cuvinte, tatăl și-a îmbrățișat copiii, apoi a intrat în tren, izbucnind în lacrimi. Timpul a trecut, iar domnul Lupu a ajuns pe front, fiind bine instruit și primind un grad mai înalt.
Pe front, toate simțurile păreau că se amestecă. Peste tot erau doar gropi, fum, sârmă ghimpată, iar înaintarea se făcea cu mare dificultate. În aer se putea simți mirosul morții, iar, dacă ascultai puteai auzi țipete de durere și suferință, bombe explodând și armele trăgând neîncetat. Albastrul cerului de altădată nu se mai vedea, norii negrii și grei parcă dominau atmosfera, iar uneori mai vărsau câte o lacrimă de ploaie.
După un an, războiul nu părea că are gânduri să se termine. Soldații erau tot mai obosiți, flămânzi iar picioarele nu mai îndurau bocancii grei și uzi.
Hainele nu mai făceau față temperaturilor scăzute, iar prin ruptura lor dezvăluiau pielea murdară, sângerândă și vânătă a fruntașilor. Pe front luptau o mulțime de soldați pentru a apăra țara. Printre supraviețuitorii primului an se afla și domnul Lupu, foarte rănit și îndurerat. La un moment dat, acesta se așeză pe pământ, în spatele unei stânci și era pe cale să se dea bătut. Cu lacrimi în ochi, trase adânc aer în piept și scose medalia primită în dar de la copii săi, spunând: „ Sunt obosit și rănit, dar pentru voi nu o să renunț, așa că voi continua să lupt!”. După aceste cuvinte, își luă arma în mână și, cu o voință parcă venită din adâncurile pământului, doborî tot ce îi ieșea în cale.
În cele din urmă, războiul s-a terminat. Au fost cei mai cumpliți patru ani de până atunci, mulți oameni murind, inclusiv cel ce a fost colonel Lupu Marin, care a pierit fiind împușcat în inimă aproape de finalul bătăliei. Din cauza dorului, soția sa a pierit, copii acestora i-au jelit multă vreme.
Medalia a fost găsită de către arheologi în mâna unui schelet acoperit de molozul format de grenade și tancuri, în orașul Vaslui. După multe teste și multe cercetări, aceștia au descâlcit întâmplarea. Au ascultat multe povești și, punând cap la cap informațiile au descoperit și ei adevărul emoționant. Fiind făcută publică, medalia a captat foarte mult atenția, ajungând într-un loc de cinste în patrimoniul românesc și purtând acum titlul de Medalia iubirii.

Concurs – Raisa Popovici – creație literara „Istorie și Istorii” (2/6)

In luna Aprilie 2018, a avut loc o expoziție de relicve de război la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, în cadrul proiectului „Istorie și Istorii”, coordonat de Ramona Palade-Jitaru si Mocanu Ramona. Exponatele au fost puse la dispoziție de membrii Asociației PROSPECTORII ISTORIEI.
Urmare a acestei activități, realizata în spiritul Centenarului, a apărut prima ediție a revistei „Labirintul Ficțiunii”, cu tema „100 de ani de istorii ale familiei mele”
In următoarele zile, vor fi publicate aici sase din poveștile elevilor care au articole publicate în aceasta revista, poveștile fiind o prima selecție pregătită de membrii asociației, urmând ca cele mai multe aprecieri sa obțină premiul care va consta în 5 piese autentice (surpriza, vor fi arătate în ziua acordării) descoperite de membrii Asociației Prospectorii Istoriei pe frontul răsăritean din primul război mondial.

Regula concursului: premiul va fi acordat povestii cu cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook a Asociației Prospectorii Istoriei. (nu se iau în considerare aprecieri pe alte pagini)
Poveștile le vom face publice începând cu data de 12 Ianuarie 2019, cate una în fiecare zi, pana la data de 17 Ianuarie 2019
Premiul va fi desemnat în data de 31 Ianuarie 2019, aceasta fiind ultima data ca va fi luata în considerare pentru numărul de aprecieri.

„O tăbliță amnezică”
– Raisa Popovici – Clasa a V-a

În expoziţia şcolii cu artefacte din Primul Război Mondial, într-o după amiază minunată de primăvară, unul dintre exponatele de pe holurile instituţiei „prinde viaţă”. Este vorba despre o tăbliţă de identificare a unei persoane, ce era așezată într-una dintre vitrine.
Tăbliţa „se crede” inutilă, fără vreo importanţă anume, deoarece este foarte veche şi crede că şi-a pierdut valoare în timp. Pentru că se plictisea, căci stătea de foarte multă vreme în vitrină, aceasta decide să plece într-o călătorie pentru a-şi afla trecutul. Ea nu putuse să „prindă viaţă” până acum, fiindcă a fost foarte tristă, şi, după cum se ştie, obiectele prind viaţă doar dacă sunt fericite.
Tăbliţa porni în căutarea răspunsului la întrebarea care o frământa. Astfel, în drumul ei, tăbliţa se strecură din vitrină şi începu să exploreze şcoala. A ajuns mai întâi într-o clasă, frumos decorată, cu o tablă mare, neagră precum cenuşa şi o catedră mare, spaţioasă. Pe masă se afla un catalog, iar tăbliţa a dorit să-l salute. S-a căţărat pe catedră şi a spus:
Bună ziua! Cine eşti?
Bună ziua! spuse catalogul. Sunt un instrument preţios pentru evaluarea elevilor! Toată lumea mă cunoaşte şi mă iubeşte! Dar tu cine eşti?
Încă nu ştiu, spuse tăbliţa. Dar am pornit într-o călătorie pentru a afla de unde vin şi cât valorez.
Îţi urez mult noroc! Apropo, cred că ai fi foarte utilă la ora de istorie! Poate ştie cineva cine eşti!
Îţi mulţumesc frumos pentru încurajare! La revedere!
La revedere şi mult succes!
Tăbliţa se sui pe pervaz şi sări de la fereastră în curtea şcolii.Ateriză pe un pat moale de smarald şi plecă mai departe. După puţin timp, ajunse la o casă frumoasă şi intră într-o bucătărie. Aici se întâlni cu o ceşcuţă de ceai, pictată cu flori, roşii ca sângele şi albe ca neaua.
Bună! zise ceşcuţa. Ce te aduce pe aici?
Bună! Încerc să-mi aflu povestea. Cunoşti pe cineva care se pricepe la recunoaşterea obiectelor vechi, aşa ca mine?
Nu, îmi pare rău! Dar nu-ţi pierde nădejdea! Vei afla ceea ce cauţi la momentul potrivit!
Îţi mulţumesc pentru încurajare! zise tăbliţa şi plecă mai departe.
Mai merge un timp şi dă peste o clădire mare, decorată cu luminiţe, aidoma unor licurici, ce străpung întunericul cu scânteierile lor. Tăbliţa intră în clădire şi o grămadă de perechi de ochi se uită deodată la ea.Fuge ruşinată şi se ascunde într-o grămadă de cărţi, pe un raft.
Bună ziua! Unde mă aflu? întrebă ea speriată.
Bună! îi răspunde o carte. Te afli într-un magazin. Cu ce te putem ajuta?
Vreau să-mi aflu trecutul.
Ne cerem scuze, dar, deşi avem o mulţime de poveşti în paginile noastre, nu cred că avem povestea ta, nu-i aşa, suratelor?
Aşa e, aşa e, se auziră mai multe voci…
Dezamăgită şi obosită, tăbliţa îşi continuă drumul după ce mulţumi politicos cărţilor. După un timp, ajunge în faţa unei clădiri mari, impunătoare – clădirea Judecătoriei. Intră timidă şi cercetează împrejurimile, apoi pătrunde într-o încăpere spaţioasă, unde sunt multe bănci, un pupitru impunător şi nişte scaune înalte. Tăbliţa cercetează sala uriaşă, apoi vede un ciocan de lemn.
Salut! zise tăbliţa.
Bună! grăi ciocanul. Ce faci aici? Te-ai rătăcit?
Nu, răspunse tăbliţa. Încerc să aflu povestea vieţii mele.
Eu nu ştiu nimic despre tine, dar cunosc pe cineva care ar putea să te ajute. Este judecătorul, un om foarte deştept, informat, dar din păcate este foarte ocupat şi acum nu este prezent aici.
Nu-i nimic, îţi mulţumesc oricum! Nu sunt sigură că el ştie despre mine.
Şi tot aşa tăbliţa a căutat toată ziua în multe locuri să afle răspuns la întrebarea despre sine. La sfârşiul zilei, obosită, gândindu-se la cele discutate cu cei întâlniţi, decide să se întoarcă de unde a plecat, la şcoală.
Obosită şi dezamăgită, tăbliţa ajunge la şcoală, în clasa în care se afla încă catalogul. Începe să-i povestească acestuia despre lunga călătorie pe care a făcut-o şi despre personajele pe care le-a întâlnit. Nici nu băgară de seamă că în clasă a sosit profesorul de istorie. Acesta ia catologul şi observă alături tăbliţa. După ce o examinează cu atenţie îşi dă seama de unde este, o duce la loc în vitrina de unde aceasta a plecat.
Acolo era o zarvă mare, mai multe exponate discutau între ele despre dispariţia tăbliţei. Mirate, o întrebară unde a dispărut şi de ce. Toate i-au povestit pe nerăsuflate despre agitaţia pe care a stârnit-o prin plecarea ei şi că toţi profesorii au încercat să o găsească.
Dar de ce? întrebă tăbliţa.
Pentru că tu, ca noi toți, eşti specială şi foarte valoroasă! Toate am fost descoperite pe un deal, în apropierea Oituzului. Noi reprezentăm dovada Primului Război Mondial. Această luptă a avut loc în urmă cu 101 ani, în 1917. Fiecare obiect din această expoziţie are o însemnătate foarte mare, iar tu eşti o tăbliţă de identificare a unui soldat, care a luptat atunci. Tu ai înscrise datele de recunoaştere a unui brav bărbat, care a luat parte şi a murit în acest război. Alături de tine a fost găsită o cărticică mică de rugăciuni.
Auzind aceste lucruri, tăbliţa a rămas uimită de valoarea ei. Ea a hotărât să rămână permanent la acea expoziţie, pentru a fi admirată, fiind mândră de ceea ce reprezintă.

Orașul Comănești în an de sărbătoare națională – la Muzeul de Etnografie și Artă „Dimitrie Ghika”

        Vernisajul expoziției „Orașul Comănești în an centenar”, realizata de Asociația Prospectorii Istoriei în parteneriat cu Primăria orașului Comănești – 29 Noiembrie 2018

           Membrii Asociației Prospectorii Istoriei au adus în aceasta locație istorica importanta pentru orașul Comănești și nu numai (Castelul Ghika din Comănești), câteva sute de obiecte descoperite pe linia frontului primului război mondial, care au fost pierdute sau abandonate de către soldați în timpul luptelor și îngropate de explozii; obiecte care au stat în pământ timp de mai bine de 100 de ani, vestigii ale trecutului care au ținut captive povesti, trăiri, sentimente, curaj și eroism. Fiecare dintre aceste piese povestește despre viata de zi cu zi a soldaților în tranșee, unele dintre ele despre speranță și credință, altele despre iubire și teama.
        Sunt expuse în vitrine și câteva piese realizate de soldați în tranșee din materiale care au fost cândva parte din echipamentul lor militar (trench art): brațări, inele, chiar și o copie a unei decorații turnata în aluminiu, de un soldat.
        Piesele de echipament militar descoperite ne povestesc despre îndatoririle soldaților, despre munca depusa atât în pregătirea luptelor cat și în timpul acestora. Începând de la lopeți, târnăcoape și unelte diverse, pana la baionete, pumnale, săbii. Altele ne șoptesc despre eroismul lor: insigne, decorații, medalii, care cu siguranță, au fost purtate cu mândrie de către aceștia. Uniformele militare sunt și ele expuse, prin piese componente: nasturi, paftale, căști de protecție, etc. O vitrina este amenajata cu piese din echipament folosite pentru un moment important al zilei, pe care soldații îl savurau când era posibil, intre șarjele de artilerie sau atacuri: masa de prânz. Bidonașe de apa, gamele, tacâmuri, chiar și o greutate din bronz de 650 grame, care reprezinta probabil rația de mâncare a unui soldat austro-ungar.
        Corpuri de proiectil de diferite calibre, părți de focoase de proiectil, grenade ofensive și defensive; toate acestea au asurzit momentan soldații, prin zborul ucigător și exploziile nimicitoare.
        Expoziția este întregită de panouri cu fotografii din primul război mondial, care exemplifica utilizarea pieselor din vitrine, dar și ororile prin care au trecut soldații.

        Toate aceste obiecte au necesitat mii de ore de curățare atenta și procedee de întreținere, realizate de către membrii API pentru ca astăzi, sa poată fi expuse în vitrine și sa poată fi văzute de urmașii celor care le-au purtat sau folosit în luptele din 1916-1918 care au dus la reîntregirea teritoriala a României.

        Un tablou tematic, pictat de Mihaela Bosoteanu din Comănești (Miha Art), străjuiește deasupra vitrinelor. Cu o simbolistica profunda a traseului de la luptele crâncene de pe tot teritoriul României, pana la realizarea Marii Uniri, tabloul conține elemente autentice din primul război mondial și este realizat prin tehnica mixta de pictura și elemente în relief.

        Într-o zi rece de sfârșit de noiembrie, la Castelul Ghika Comănești au fost prezenți zeci de locuitori ai Comăneștiului și din zonele învecinate, oameni pozitivi și deschiși spre cunoaștere, cu dragoste fata de tara, mândri ca sunt romani.

        D-na Hanganu Cristina,  reprezentant al Primăriei orașului Comănești, a mediat vernisajul, alături de dl. Narcis Jitaru. Din partea API, președintele asociației, dl. Florin Bosoteanu a prezentat pe scurt asociația și expoziția, dl. Robert Laic, directorul Scolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” Comănești a spus de asemenea câteva cuvinte despre importanta momentului și o scurta interlocuțiune despre pasiunea și dedicația membrilor asociației.
        Un grup de tineri de la Școala Gimnaziala Asău, însoțiți cu d-na prof. Ionela Orheanu pasionați de istorie și dornici de cunoaștere, au fost prezenți, de asemenea, aducând cu ei un val de optimism și speranță, ca de obicei.

        Invitații speciali, care au răspuns pozitiv invitației la acest eveniment: dl. Constantin Chirilă a cantat câteva melodii patriotice, spre încântarea audientei, iar poetul Vasile Luci Ungureanu „Zamolxeanu” a recitat o poezie scrisa special pentru acest eveniment, poezie cu încărcătură emoțională și cu mesaj patriotic intens.

      „Draga Românie”, cantata impecabil de bine cunoscuta artista Mihaela Iordache Farcaș a încheiat evenimentul. O voce deosebita, care a incantat audienta.
O melodie populara scrisa special pentru anul centenarului, care transmite emoție puternică și trezește sentimentul de unitate națională.

        Istorie, patriotism, arta, emoție, oameni minunați, comunitate unita și sărbătoare Marii Uniri. Cam acestea sunt cuvintele care ar putea rezuma acest eveniment.
Asociația Prospectorii Istoriei mulțumește Primăriei orașului Comănești si d-lui primar Viorel Miron și tuturor celor implicați și prezenți, dar și celor care vor vizita expoziția săptămânile următoare.


Aceasta expoziție va fi disponibila publicului pana la data de 31 Ianuarie 2019.

Intrarea liberă.

Nota: piesele expuse în aceasta expoziție sunt inofensive;
Ni unul din obiecte nu prezintă pericol pirotehnic sau chimic.