Cu o înălțime de 1343 metri, aflat pe fosta granița cu imperiul austro-ungar, vârful Solintar a fost scena luptelor din primul război mondial încă din primele zile de la intrarea României în război, fiind pierdut și recucerit de forțele aliate de mai multe ori până în vara anului 1917.
Vârful Solintar este învecinat cu Valea Ciobanus și vârfurile Muierus și Soverjes spre Sud-Est, Cărunta, Piciorul Lat și Edera spre Est, Dealul Arșiței, Diaconesti și Valea Sultei spre Nord, Vadas și Piriske spre Nord-Vest și Cristes spre Vest, toate aceste înălțimi și vai fiind greu încercate în prima conflagrație mondială.
Pantele abrupte au făcut că această cotă să fie o adevărată redută pentru trupele care au reușit să o ocupe, luptele culminând cu mii de soldați uciși, atât în atacurile infanteriei cât mai ales prin loviturile de artilerie.
(Harta exhumarilor din cimitirele de pe linia frontului. Sursa: Arhivele Militare Naționale, Fondul Cultul Eroilor, București)
O misiune grea a fost și pentru echipa Prospectorii Istoriei, care începând cu anul 2015 a efectuat expediții pe vârful Solintar, dar și pe văile Sulta și Ciobanus și pe vârfurile învecinate, pentru o mai completă cunoaștere a evenimentelor din anii 1916 și 1917. La fiecare expediție am abordat diferit terenul, pentru a putea identifica exact traseul trupelor germane și austro-ungare și pe cele române și ruse, încât să avem o imagine cât mai completă despre logistică, fortificații și puterea ofensivă utilizată.
Astfel, am ajuns la următoarele concluzii preliminare:
Logistica:
– Forțele germane și austro-ungare au folosit linia crestelor muntoase Keresches (Cristes) – Solintar pentru transportul trupelor, alimentelor și efectelor de război. Concomitent s-a utilizat crestele care unesc vârful Solintar cu valea Ciobanasu spre Vest, traseu folosit și pentru transportul răniților la spitalul militar care era la Cleja. Lipsa apei nu era o problema, fiind disponibile multiple izvoare în proximitatea punctelor principale defensive.
– pentru trupele române și ruse, accesul cel mai facil pentru a putea ataca vârful Solintar a fost Goioasa – vf. Edera – Vf. Piciorul Lat – Vf. Cărunta – Solintar, traseu pe care s-a realizat și aprovizionarea trupelor cu muniție și alimente de la Gura Ciobanusului și Comănești, paralel cu valea Ciobanusului spre Est.
Fortificații:
Pe vârful Solintar există fortificații de două tipuri: tranșee și adăposturi standard, întărite cu scânduri și bușteni și cele săpate în stâncă și/sau consolitate cu piatră feliată, care există din belșug pe acest munte, acestea fiind realizate încă din iarna anului 1916 de către trupele germane și austro-ungare. De asemenea, există cel putin două buncăre săpate în piatră, care cel mai probabil au fost utilizate pentru a depozita muniția.
În direcția de atac a trupelor româno-ruse există tranșee și adăposturi săpate, mai puțîn consolidate, realizate probabil în timpul nopții pentru pregatuirea atacului asupra cotei. De asemenea, de pe vârful Solintar spre valea Ciobanusului (pe panta sudică), chiar pe linia fostei granițe există tranșee și adăposturi individuale (paralel cu linia pârâului Solintar).
Raportul de forțe:
Trupele austro-ungare și germane au avut un avantaj net din punct de vedere a numărului de soldați disponibili la această cota față de trupele române, până în Noiembrie 1916, când raportul a fost balansat de adăugarea trupelor armatei țariste, care au ocupat Valea Ciobanusului spre Est și Vârfurile Edera și Piciorul Lat, de unde au pornit si atacurile spre Vârfurile Cărunta și Solintar. De asemenea, trupe mixte româno-ruse au atacat la nord cota 727 Diaconesti și Dealul Arșiței, punând presiune pe Solintar și din această direcție.
Artileria a folosit proiectile cu calibre între 75mm și 210mm, srapnel și fragmentare (posibil și 305mm, conform unor schije descoperite care ar corespunde acestui calibru), iar armata austro-ungară a avut la dispoziție și tunuri de munte de 37mm la această cota, tuburi de lansare pentru acestea fiind descoperite pe partea sudică a versantului.
Trupele austro-germane au folosit de asemenea lansatoare de mortiere de dimensiuni mari.
Prezența a numeroase efecte de război descoperite în afara fortificațiilor austro-germane ne arată intensitatea luptelor la această cotă, aceste piese de echipament fiind cel mai probabil pierdute în timpul luptelor și a retragerii pe alte poziții. De asemenea, toată suprafață acestei cote este brăzdată de urmele exploziilor de obuz, ca pregătire înaintea fiecărui atac al trupelor de infanterie.
S-au descoperit de asemenea și patru gropi „de gunoi” în care soldații au aruncat tot ce nu le mai trebuia: sticle de apă, cutii de conservă, elemente de echipament defect, incomplete sau distruse în luptă (baionete, însemne militare, clești pentru sârmă ghimpată, cartusiere din piele), bucăți de postav din vestoanele militare, colțari de încălțăminte și tuburi de cartușe trase, majoritatea provenind de la echipamentul german și austro-ungar.
Mai jos vă prezentăm câteva informații culese din documentele vremii și lucrările de specialitate ale unor autori români cât și maghiari participanți la luptele din a ceasta zonă, care însă trebuiesc apereciate cu moderație, fiind cunoscută tendința de a se exagera acțiunile și faptele eroice de către fiecare parte.
„Direct pe creasta frontierei, pe munții Sólyomtár (1343 metri) și Magyaros (1340 metri), românii au opus o oarecare rezistență, dar după o scurtă încăierare, Gărzile Naționale au alungat inamicul înapoi în teritoriul românesc. În prima săptămână a lunii octombrie, județul Ciuc a fost complet eliberat de sub dominația română, în timp ce diviziile vecine au trecut granița cu Ungaria prin pasul Ghimes în nord și prin pasul Oituz în sud.”
PESTI NAPLO, 4 Noiembrie 1916
Preluând comanda, am trecut în revistă pozițiile batalionului meu. Aceste poziții erau trase de pe creasta Sövérjes, la o altitudine de 1558 metri, în direcția nord-vest până la intrarea în valea Ciobanus, iar acolo, la intrările pârâului și ale văii, special fortificate și echipate pentru luptă, au trecut granița ungară și, cu o fixare puternică, s-au oprit pe versantul dealului Carunta; Apoi, întorcându-se complet spre vest, au urcat până la creasta de 1545 m a Sólyomtar și, după ce au asigurat aproape 4 km de linii de luptă, au intrat în divizia a 16-a învecinată. Au fuzionat cu pozițiile Regimentului 16 Infanterie vecin. (…)
AZ OROSZOK ÉS ROMÁNOK HADJÁRATA ERDÉLYÉRT, GYŐZELMES KÜZDELMEINK ERDÉLYÉRT, (1916 DECEMBER 2. — 1917 JÚNIUS 28.), pag 39, 142, 163
Fără Brigada 47 de infanterie, care fusese repartizată anterior Grupului Stein, Divizia 24 se adună în jurul localității Csíkszereda. Cartierul general al diviziei, după ce s-a alăturat Corpului VI, a preluat comanda plutonului pe 18 ale acestei luni pe ambele părți ale văii Chobános de la Magyaros (cota 1340) până la Sólyomtar (cota 1343) cu Regimentul 225 german și acum avansează cu propria infanterie. Divizia va fi repartizată generalului baron Stein înainte de atac, cu limita sudică la nord de linia Sajthavasa (Cota 1555)-Magyaros (Cota 1340). (…)
După capturarea Sólyomtartului (A 1343) în data de 30 a acestei luni, grupul Stein își va desfășura atacul pe ambele maluri ale văii Trotușului în data de 31 și va înainta pe cât posibil în direcția Comanesci. După atacul asupra Sólyomtarului (A 1343), artileria aparținând diviziei a 24-a, unită în valea Csobános, este grupată în așa fel încât VI. pentru a contribui la atacul de legătură al aripii stângi a corpului.
Pe 1 decembrie, o parte a regimentului a invadat Dealul Arsitei, abandonat de ruși, iar trupele au respins un atac rusesc cu ajutorul celor 2 tunuri de munte ale sale de pe Carunta. A doua zi, rușii au atacat din nou, pe ambele flancuri. Regimentul a respins din nou atacul, dar a tras ultimele proiectile din cele două tunuri. De asemenea, a ramas fara muniție, fără hrană și nu sosiseră provizii sau întăriri. Un nou atac ar fi fost imposibil de respins. De aceea, la adăpostul nopții, în dimineața zilei de 3, trupele s-au retras pe varful Solintar si a ocupat cota. (…)
Corpul VI a fost supus unui foc intens în centrul liniei de front a Diviziei 39. Artileria inamică trăgea cu obuze cu gaz spre înălțimile de la Solintar 1343 și Cristes 1387. Grupul Lipcsiak a fost liniștit.
A VILÁGHÁBORÚ, GYŐZELMES KÜZDELMEINK ERDÉLYÉRT ÉS BUKOVINA VISSZAFOGLALÁSA (1917 JÚNIUS 29. — 1918 JANUÁR 12.)
Divizia a 49-a rusă și-a abandonat poziția. Patrule românești au fost observate pe înălțimile de la Sólyomtar (A 1343). Divizia 48 este încă pe poziții cu două regimente (191 și 192).
O parte din artileria Corpului XXIV rusesc și un escadron de mitraliere din valea Ciobanusau fost lăsate în urmă. Astăzi, Regimentul 192 al Diviziei 48 a evacuat zona înaltă de la Sólyomtar 1343. Două regimente românești ar fi sosit la Comănești.
În acest moment, numărul ofițerilor și al echipajelor regimentului a fost mărit la șaisprezece, iar de această dată regimentul a fost încadrat de echipaje slovace și românești. În noiembrie 1917, regimentul a fost mutat pe frontul din Rusia și România. Aici, pe poziții stabilite între vârful Magyaros, la sud de valea pârâului Ciobanus, și vârfurile Solintar, la nord, lângă Muntele Carunta, am luptat mai întâi cu rușii și apoi, după destrămarea armatei ruse, cu românii.
HARMINCAS HONVEDEK ELETE A HALÁLMEZOKON, ÖSSZEÁLLÍTOTTA: DR. PAULOVITS SÁNDOR
Pe 12 decembrie, inamicul a capturat acoperișul Soverjes și pe 14 decembrie înălțimea Solintar, iar a doua zi Divizia 24 a primit ordin să avanseze pentru a înlocui Divizia 61 și a prelua apărarea secțiunii din valea Ciobanusului. În același timp, generalul-locotenent Linkel, după ce a obținut o altă comandă, și-a luat rămas bun de la mine și de la divizia mea cu următoarea transcriere: „Cartierul general al Diviziei 187 regale prusace, 16 dec. 1916, către generalul Breit József Doberdoi, al 39-lea Honvéd”.
A m. kir. kassai 39. honvéd gyaloghadosztályharcai Erdély keleti határán, A Magyaros-tető elfoglalása, 1917 március 8-án, Doberdoi BÁNLAKY JÓZSEF
Tocmai i-am predat comanda generalului-locotenent Melior și, prin prezenta, demisionez din Divizia Imperială și Regală de Infanterie. Corpul VI.
Când am intrat noi acolo frontul eră la nord de Goioasa, în urma unei lupte, în care fostul comandant al brigăzii, colonelul Boian, căzuse prizonier, luptă ciudată şi interesantă, pe care unul din cei care au văzut-o ar face bine s-o descrie.
Constantin Gane, Amintiri de razboi
De atunci inamicul nu mai înaintase.
Ataca mereu pe Valea Trotuşului, pe a Ciobănuşului, la stânga, pe a Asăului, la dreapta, dar sforţările lui erau mereu zădărnicite de către trupele noastre.
Infanteria eră sprijinită de regimentul 4 obuziere din care bateria căpitanului Rugină făcea minuni şi nimic nu însufleţeşte mai mult pe infanterist decât să se simtă ajutat de artilerie.
În timpul celor două săptămâni cât am stat acolo, frontul a rămas neclintit, împrejurimile erau ciuruite de artilerie, iar Asăul însuşi, sat întins, era, în marginea lui dinspre Goioasa, dărâmat cu totul.
Pârâul Asăului este un afluent al Trotuşului, a cărui confluenţă e chiar la marginea satului. Doream să-l cunosc, însă n-apucasem până atunci să dau cu ochii de el, atribuţiile mele de agent de legătură îndreptându-mă mereu pe Valea-Ciobănuşului, la bateria de obuziere. (…)
Toate obiectele descoperite aici au fost restaurate sau sunt in curs de restaurare, iar o parte dintre acestea participat deja la expozitii tematice in colaborare cu muzee de istorie si alte institutii publice din Romania.
Aceste piese se pot vedea la expozitia permanenta de la sediul asociatiei Prospectorii Istoriei din orasul Comanesti, jud. Bacau (nu se percepe taxa de vizitare).
Participanti la expeditiile de pe varful Solintar (2015-2023):
– Florin Bosoteanu (Comanesti)
– Adrian Solomon (Bacau);
– Racos Ciprian (Onesti);
– Ovidiu Gherman (Bacau);
– Catalin Iliescu (Bucuresti);
– Marius Insuratelu (Comanesti);
– Costi Pastrav (Iasi);
– Luncanu Ion (Iasi);
– Cristi, Gabriel si Marius Hatnean (Suceava);
– Aurelian Tutuianu (Ciobanus);
– Cristi Adam (Oituz);
– Razvan Mocanu (Bacau);
– Stoica Alin (Bacau);
– Sorin Mare (Bacau);
– Iordachescu Manuel (Suceava);
– Gabriel Spanache (Galati);
– Mircea Bordan (Bucuresti);
– Chelaru Valentin (Bacau);
– Roscan Ciprian (Bucuresti);
– Bocu Florin (Suceava);
– Ovidiu Constantin (Neamt);
– Blejeru Laurentiu (Buzau);
– Hindrescu Vlad-Gabriel (Iasi);
– Eduard Carp (Iasi);
– Dumitriu Narcis (Suceava);
– Steolea Radu (Hunedoara);
– Huluta Daniel (Sulta, Bacau);
– Burtel Alexandru & Daniel (Bucuresti)
Mulțumim tuturor!
Lasă un răspuns