Nașterea monumentului de la Palanca

Emil Rebreanu (17 Decembrie 1891 – 14 Mai 1917) a fost executat la Ghimeș prin spânzurare, pentru dezertare și spionaj, fiind ofițer român în armata austro-ungară, prins în timp ce încerca să treacă la conaționalii români. Pornind de la experiența reală a fratelui său, scriitorul Liviu Rebreanu a scris romanul Pădurea spânzuraților (anul 1922), în care personajul principal Apostol Bologa este inspirat de Emil Rebreanu.
Nu voi intră în prea multe detalii despre povestea lui Emil Rebreanu, această fiind foarte cunoscută și ușor de descoperit inclusiv în mediul online.

În anii de după război, trupul eroului Emil Rebreanu care a fost îngropat pe malul pârâului Șanțul din localitatea Ghimeș, a fost exhumat în baza identificării locației de către martori.

Documentele oficiale obținute din Fondul „Cultul Eroilor” – Arhivele Militare București sunt concludente în ceea ce privește locația înhumării inițiale a eroului Emil Rebreanu

Extras din procesul verbal de exhumare, locația inițială a înhumării a eroului Emil Rebreanu

În anii de după primul război mondial s-au realizat o serie de evenimente care au adus în memoria colectivă faptele eroice ale eroului Emil Rebreanu. Despre câteva dintre acestea puteți citi mai jos, din presa vremii.
Recomand citirea acestor texte din anii ’30, din care cu siguranță veți putea simți spiritul curat național și respectul pentru eroi, fără promisiuni electorale sau concurs de poze cu iz de propagandă personală sau de grup.

În 2017, atunci când asociația Prospectorii Istoriei era încă la început de drum, membrii au avut onoarea de a fi invitați și de a participa la manifestariule centenarului comemorării eroului martir Emil Rebreanu. La fel de curate, un exemplu de urmat. Doar așa eroii noștri nu vor muri niciodată.

În 2017, atunci când asociația Prospectorii Istoriei era încă la început de drum, membrii au avut onoarea de a fi invitați și de a participa la manifestarile centenarului comemorării eroului martir Emil Rebreanu. La fel de curate, un exemplu de urmat. Doar așa eroii noștri nu vor muri niciodată.

În memoria tuturor eroilor care au pierit în războaie. Valea superioară a Trotușului este înțesată de mii de hectare în care soldați din primul război mondial au fost înhumați în timpul luptelor, urmând că aceștia să fie exhumati și transferați la Cimitirul Eroilor de la Comănești. Pădurile, grădinile oamenilor și pășunile au fost locul de bătălie într-un război care a ignorat viața.

Cinste tuturor eroilor!

Surse:
Arhivele Militare Bucuresti, fondul „Cultul Eroilor”
Dimineata, Iunie 1935
Adeverul, Iunie 1935
Cuvantul, Aprilie 1938
Telegraful Roman, 1930