Construcție nouă realizată prin distrugerea unui monument al eroilor și fără respectarea legii patrimoniului, referitor la aria de protecție a celor două monumente istorice din zona.
Posibil și profanarea unui mormânt din zona monumentului.

Monumentul eroilor din Budacu de Jos, județul Bistrița Năsăud este ridicat în anul 1923 în memoria eroilor căzuți în primul război mondial. A fost renovat și resfintit în dată de 8 septembrie 1999, după ce, în perioada comunismului a fost lăsat în paragină. Dar măcar în această perioada nu a fost nici profanat, nici distrus.
După al doilea război mondial a fost exhumat din vechiul cimitir evanghelic și reinhumat lângă monument, Otto Fönnekold (15 February 1920 – 31 August 1944), ucis pe aerodromul Budacu de un glonț de 13 mm care l-a lovit direct în inima la 31.8.1944 în momentul în care aterzia cu un Messerschmitt Bf 109.
Locul exact al reînhumării nu se cunoaște exact, însă este posibil să fie chiar în zona distrusă a monumentului de realizarea noii construcții.

In localitatea Budacu de Jos, la aproximativ 100 metri de monumentul eroilor si implicit, de noua constructie „rasarita”, suprapusa partial peste acest monument, se afla doua monumente istorice clasa B:
1. Cod LMI: BN-I-s-B-01299
Situl arheologic de la Budacu de Jos, punct „Faţa popii” sat BUDACU DE JOS; comuna BUDACU DE JOS „Fata Popii”, în vatra satului sec. II – III p. Chr., Epoca bronzului târziu
2. Cod LMI: cod LMI BN-II-m-B-01624 (RAN: 32713.04) Biserica evanghelică C.A., azi biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” sat Budacu de Jos; comuna Budacu de Jos 247 A 1453, 1567, 1775, 1859 – 1861
<<Zona de protecţie din jurul unui monument este o porţiune de teren delimitată şi trecută în regulamentul local de urbanism pe care nu se pot face construcţii, plantaţii şi alte lucrări care ar pune în pericol, ar polua, ar diminua vizibilitatea, ar pune în pericol eventualele vestigii arheologice subterane aflate sub sau în imediata vecinătate a monumentului. Este o zonă-tampon între monument şi mediul înconjurător actual. Zonele de protecţie din jurul monumentelor istorice sunt de minimum 100 de metri în localităţile urbane, de 200 de metri în localităţile rurale şi de 500 de metri în exteriorul localităţilor, distanţe măsurate de la limita exterioară a terenurilor pe care se află monumente istorice.>>
(sursa: cimec.ro).
În conformitate cu LEGEA nr.422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, pentru orice construcție realizată în aria de protecție a monumentelor istorice trebuie aviz de la Ministerul Culturii, iar săpăturile pentru fundații se pot realiza doar împreună cu arheologi.
În acest caz, fiind vorba despre o localitate rurală, zona de protecție este de 200 metri, deci noua construcție a fost ridicată fără a respecta legislația în vigoare și mai mult – prin distrugerea unui monument al eroilor existent, fapt care arată lipsa de respect față de eroii neamului, eroi căzuți în primul război mondial chiar din satul Budacu de Jos.
Lista cu eroii căzuți în primul război mondial din satul Budacu de Jos:
1. Gamnann Joan
2. Csesch Martin
3. Paman Teodor
4. Frensiel Martin
5. Hoigra Johann
6. Lacatus Teodor
7. Lacatus Petru
8. Lacatus Ludovic
9. Pitrostgraef Michael
10. Pieptenar Petru
11. Pieptenar Victor
12. Schullen Johann
13. Saicu Petru
14. Timis Mihai
15. Toian Teodor
16. Karärean Joan

Cerem poziția oficială a autorităților din jud. Bistrița Năsăud și din satul Budacu de Jos referitor la aprobările pentru ridicarea acestei construcții, realizată prin distrugerea unui monument al eroilor.
De asemenea, de la Direcția Județeană de Cultură Bistrița Năsăud, în ceea ce privește respectarea prevederilor LEGII nr.422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Florin Boșoteanu, 07 Ianuarie 2020

6 gânduri despre „Monumentul eroilor din Budacu de Jos – Bistrița Năsăud – DISTRUS

  1. Das ist schrecklich und traurig – wer darf mitten im Ort einfach so bauen? Fara cuvinte – o rusine pentru Budacu de jos!!! Cine are voie sa faca casa acolo?

    1. Nimeni nu are voie sa construiasca acolo indiferent de statut, avand in vedere ca nu respecta nici una din legile actuale.
      Speram ca in scurt timp, persoanele vinovate sa fie trase la raspundere, iar prejudiuciul sa fie identificat si recuperat.

  2. Nu este o casă,este o construcție făcută de primăria comunei Budacu De Jos, construcție realizată cu bani publici ,căreia primarul nu i-a găsit amplasament decât peste monumentul eroilor !Acest primar face numai cum crede el de cuviință , pentru el nu exista legi cum a demonstrat-o in nenumărate rânduri !

Lasă un răspuns la pratmin Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.