Acum cateva saptamani am primit o donatie pentru expozitiile organizate de asociatie, o sabie Shashka folosita de armata ruseasca in al doilea razboi mondial, de la Gabriel Mihai. Aceasta sabie, dupa aproape 80 de ani in care a stat in pamant, a fost curatata si protejata.
Ii multumim pe aceasta cale lui Mihai pentru donatia oferita si promitem ca va fi expusa atat la expozitia permanenta de la sediul API, cat si la cele temporare din muzeele din tara.

Cateva informatii despre contextul si imprejurarile in care aceasta sabie a fost pierduta sau abandonata:
După operațiunea de evacuare a Transnistriei, Bucovinei și Basarabiei, la începutul lunii aprilie 1944 aproape întreaga Bucovină a fost reocupată de trupele sovietice. Astfel Comandamentul Armatei Sovietice în Operație a ordonat evacuarea populației civile din Bucovina până la raul Suceava. Astfel rămân neevacuate doar comunele Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Ițcani, Dărmănești, Grănicești, Dornești, Șerbăuți, Calafindești, Bălcăuți, Mușenița, Sinăuții de Jos, Rogojești, Cândești-Bucovina și orașul Siret. De asemenea partea de munte a județului Câmpulung (comunele Iacobeni, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Ciocănești și orașul Vatra Dornei) nu a fost evacuată. Satele Cârlibaba Nouă, Dornișoara și Coșna fuseseră ocupate de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena. De asemenea au mai fost evacuate și localități din Vechiul Regat (din județul Baia). Evacuații au fost repartizați în localitățile neocupate ale Bucovinei și în Vechiul Regat.
Prefecturile au adus la cunoștință populației, la 17 septembrie 1944, că în conformitate cu ordonanțele în vigoare toți cei evacuați în luna martie se puteau întoarce, alături de autoritățile lor în orașele și comunele de unde veniseră. Odată ajunși acolo trebuiau să se prezinte în termen de 24 de ore la biroul Siguranței de pe lângă primărie pentru a-și aviza actele de identitate.
sursa: Wikipedia

După reinstaurarea regimului sovietic (1944), în sudul Basarabiei au fost rase de pe faţa pământului mai multe sate. „Frumuşica Veche (astăzi Staroselie) e unicul sat moldovenesc care a supravieţuit genocidului cu nume «Poligonul din Tarutino». Aici s-au adăpostit unii din locuitorii celor trei sate moldoveneşti din împre-jurime –Zurum-ul, Frumuşica Nouăşi Roşiori-i(subl. A.L.), obligaţi de autorităţile militare să-şi lase satele pradă tancurilor şi tunurilor. Astăzi pe locul acestor sate omorâte am dat peste un macabru peisaj lunar: mii de cratere formate de explozia obuzelor; în locul cimitirelor de oameni –ţintirimul de tehnică militară, mormane de schije, muniţii sfârtecate, salcâmi schilodiţi, zarzări despicaţi, gropi şi dâmburi pe locul fostelor case”. Pavel Pelin, originar din localitatea Satul Nou, raionul Sărata, a reprodus mărturia lui moş Călin „Zurumeanul” (nume dat de consătenii săi din Satul Nou pentru că fusese locuitor al satului Zurum, de unde se refugiase în Satul Nou), paznic la grădinăria kolzozului, care locuia într-o casă de la marginea dinspre Tatarbunar a Satului Nou: „«Uite colo, între dărâmături, zace trupul bisericii din Frumuşica Nouă… Au venit soldaţii şi le-au poruncit oamenilor să plece din sat. Aici va fi Poligon*, au zis. Încă nu toţi bărbaţii veniseră din război. Când s-au întors –ţipenie de om. Casele –una cu pământul. Biserica distrusă, folosită de tunari drept ţintă de tragere… Obuzele răscoliseră ţintirimul, amestecând osemintele morţilor. Urme de tancuri peste grădini date la pământ…». Ţinându-se laolaltă, alungaţi din satele lor, moldovenii rătăceau prin şes umăr la umăr, cu pruncii la piept… O parte s-a oprit în casele părăsite ale coloniştilor germani. Alţii, ajungând la Cetatea Albă, urcau în marfare şi porneau spre ţinutul Krasnodar. Alţii au intrat în satele din lăsătura Sasâcu-lui –Satul Nou, Borisăuca, Eschipolos. Alţii au luat-o spre gurile Dunării,la confraţii lor din Cartal, Fântâna Zânelor, Anadol, Barta…”. „(…) pe la începutul anilor 50 drumurile de prin partea locului erau pline de cerşetori. Mai toţi –din fostele sate înghiţite de Poligon”. Poligonul a afectat şi viaţa populaţiei din satele moldoveneşti care nu au fost rase de pe faţa pământului atunci. Autorităţile militare îşi băteau joc de bărbaţii populaţiei autohtone din sudul Basarabiei, umilindu-i: „Uneori, în toiul verii, bărbaţii satului nostru [satul lui Pavel Pelin: Satul Nou –notă A.L.] erau urcaţi în camioane şi duşi «la concentrare», spre pământurile Poligonului. Mamele rămâneau în colbul uliţei în lacrimi. Plângeam şi noi, alături de ele. Ne temeam că nu vor mai veni înapoi. Reveneau totuşi. N-au mai venit, însă, niciodată satele moldoveneşti peste care căzuse năpasta viperei”. Pavel Pelin încheie articolul său astfel: „Între două vechi aşezări moldoveneşti –Ocniţa [Frumuşica Veche/Staroselie] şi Satul Nou –Poligonul din Tatarbunar este fiara care a înghiţit nu numai mii de hectare de glob. Poligonul s-a înfipt ca o baionetă între nunţi şi naşteri,între iubri şi datini. Peste el, în marile şi nedezlegatele înalturi cereşti, satele noastre omorâte (subl. A.L.) trăiesc în dreapta lui Dumnezeu, pe locul hărăzit Chinuitului trup al fiului martir”.
sursa: „POLITICA DE REPRESIUNE A REGIMULUI SOVIETIC ÎN SUDUL BASARABIEI ŞI ÎN NORDUL BUCOVINEI: 1940-1941, 1944-1945″
Aurelian LAVRIC
Catedra Relaţii Internaţionale

Imaginea surprinsă în toamna anului 1944 ne prezintă un ținut bântuit de tot felul de maladii, sate părăsite, pământuri nelucrate, case arse din temelii, dar și oameni plini de speranță pentru reîntoarcerea la normalitatea cunoscută înainte de război. Drama populației din sudul Bucovinei trăită în anul 1944 i-a marcat într-o oarecare măsură pe locuitorii zonei și a fost începutul evenimentelor ce urmau: epidemiile, seceta din 1946, foametea din 1947, instalarea comunismului și colectivizarea. Populația Bucovinei a reușit să treacă peste toate, ridicându-și din nou nivelul de trai.

Va invitam sa vizitati gratuit expozitia permanenta a asociatiei din or. Comanesti, jud. Bacau si sa urmariti pagina noastra pentru informatii privind expozitiile temporare la muzee de istorie din tara.