Verdun, Franța. Sau ce NU a făcut România

Nota: Am ales acest titlu pentru ca acest articol vreau sa fie o paralela intre ce este Verdun și cum ar trebui sa fie fiecare din zonele încărcate de istorie din România

Totul a pornit acum câteva luni, de la o propunere venita de la Ion Luncanu, membru API și pasionat de istorie, care mi-a fost și ghid și cunoscător al limbii franceze: o drumeție în orașul Verdun, acolo unde în anul 1916 s-a scris istorie cu sânge și sacrificii. Exista multe povesti citite pe internet, însa prin aceasta vizita ne-am propus sa avem o privire directa, critica și reala asupra ceea ce exista acolo. Astfel, mai jos veți găsi impresiile personale, fără propaganda, fără reclame sau alte interese care întotdeauna fac trimitere către o falsa realitate.

Verdun, de la un orășel de munte, la o putere economica, prin turism.

Un oraș mic, cu maxim 30.000 locuitori, cu o curățenie desăvârșita, atât în spatiile private cat și în spațiul public, oameni liniștiți, dornici sa ajute când li se cere, terenuri agricole lucrate 100%, mijloace de transport cu programe respectate la secunda, drumuri, parcuri și locuri de promenada îngrijite și luminate excelent, indiferent dacă sunt la periferie sau în centru. Si nu în ultimul rand, indicații clare pentru direcționare către monumente, scoli, centre de informare, monumente istorice, biserici, străzi, etc, la tot pasul. Repet, aici vorbesc despre Verdun, un oraș mic din Franța. Ca elemente negative, ar fi doua pe care le-am sesizat: 1. nu toți șoferii semnalizează la intenția schimbării direcției de mers; 2. într-o seara am văzut un cetățean francez amețit pe strada.

Multe din aceste elemente pozitive se pot vedea și la unele din orașele din România (de exemplu Mărășești, Mărăști, Oituz), și anume: oameni de omenie.

Câteva poze realizate în diferite zone ale orașului Verdun:

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ziua 1: In prima zi planificata pentru vizitarea locațiilor istorice, am fost de dimineața la centrul de informare turistica din oraș. Aici am primit informații utile, inclusiv o harta a câmpului de bătălie de la Verdun, foarte detaliata. De asemenea, cei de acolo ne-au ajutat cu informații privitoare la transport, având doua posibilități: biciclete electrice și mașina. Astfel, am ales închirierea unei mașini, având doar doua zile la dispoziție și timpul fiind cea mai stringenta problema a noastră.

Înainte de a va prezenta zonele vizitate din câmpul de bătălie Verdun, as vrea sa specific faptul ca – pentru a justifica textele comparative – am luat în considerare diferențele de amploare a bătăliilor intre Verdun și zonele din România: începând de la numărul de decese, numărul de proiectile de artilerie trase, timpul cat a ținut bătălia, pana la suprafața geografica în care s-au dat luptele și relief.

Bătălia de la Verdun a fost cunoscută după indemnul « Ils ne passeront pas » (Ei nu vor trece) atribuită lui Robert Nivelle. Ulterior, în luptele de la Oituz, Eremia Grigorescu a spus lozinca „Pe aici nu se trece”, urmând la în luptele de la Mărășești sa o repete: „Nici pe aici nu se trece”.

Ce cantau soldații romani în tranșee și în marșuri: „Foaie verde meri domnești/ Lupte ca la Mărășești/ Pământul n-a mai văzut/ Şi nici nemții n-au avut/ C-aşa iad de foc și fum/ N-a fost decât la Verdun“. (după ce au aflat ca artileria folosita la Verdun a fost trimisa in România, sub conducerea feldmareșalului Mackensen.

Primele zone de interes vizitate au fost „Fort de Vaux” și „Memorial de Verdun”.

Fort de Vaux

Acest fort este ca un „deal Coșna” mai mic ca suprafață, însa construit cu câțiva ani înainte de primul război mondial, făcând parte din fortificațiile principale realizate pe linia de apărare a Franței. Diferența majora consta în faptul ca este executat din beton și fortificația era apărată de turele cu mitraliere și tunuri de 75mm. Câteva poze cu acest fort, astăzi, pus în valoare ca punct turistic de interes major și restaurări demne de lauda.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comparația intre ce este astăzi la Fort de Vaux și dealul Coșna se reduce doar la doua poze pe care le-as putea pune cu doua mici monumente care exista pe Coșna, și acelea vandalizate, (dar recondiționate în limita posibilităților, de oameni de bine). S-ar putea face ceva asemănător și în memoria celor căzuți pe dealul Coșna? se poate, cu siguranță…

Memorialul Verdun

Este un muzeu, în adevăratul sens al cuvântului. Si nu unul care doar trebuie sa bifeze o realizare, ci un muzeu care răspunde pretențiilor oricărui turist: complet, cu elemente hi-tec, în care istoria se poate vedea și auzi, prin alegerea domeniului de interes dorit. Un muzeu în care simți freamătul soldaților, auzi vuietul obuzelor si al mitralierelor, chiar dacă doar cu sufletul, înveți ceea ce nu știai despre primul război mondial, ajungi sa cunoști prin ce au trecut soldații atunci, doar prin efecte vizuale și sonore. Ești într-o liniște desăvârșită acolo, dar cu fiecare privire, ești în mijlocul evenimentelor petrecute atunci.

Țin sa menționez ca am vizitat acest memorial în ziua de vineri. Chiar și astfel, fiind prima zi de weekend, toate holurile erau pline de turiști din toată lumea.

Dintre toate muzeele militare pe care le-am vizitat în România, eu personal nu pot face o comparație decenta cu acest memorial. Tot respectul pentru statul francez, pentru faptul ca are respect pentru istorie, pentru eroii căzuți în acele locuri, dar și pentru locuitorii actuali ai Verdunului (și nu numai), pentru ca beneficiază de aceste posibilități de dezvoltare economica prin turism. Las pozele sa vorbească (foarte multe, nu ne-am putut abține sa nu folosim aparatele la maxim, acest muzeu lăsând la liber fotografierea).

In afara de miile de piese expuse în acest muzeu, am remarcat activitatea unor tineri francezi, care notau date, probabil pentru un proiect școlar, despre fiecare serie de piese expuse. Erau toți în elementul lor, fără a fi supuși unor tensiuni de către cadru didactic îndrumător. Se vedea clar ca o făceau cu placere și interesul lor era evident. Probabil în cărțile lor de istorie exista vreun pasaj care sa le insufle interesul pentru aceasta perioada, cine știe?…

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vreau sa menționez faptul ca acolo am văzut foarte multe dintre piesele descoperite pe linia de front din România din primul război mondial, de către membrii asociației Prospectorii Istoriei.

Ziua 2: Osuarul Douaumont, Fortul Douaumont, Tranșeul baionetelor și orașul distrus Fleury

Osuarul Douamont

Ziua a început cu vizitarea acestui obiectiv, după încercarea din ziua precedenta, însa fără succes, una din persoanele de acolo aducându-ne la cunoștință ca nu vom avea timpul necesar pentru a termina turul complet, pentru ca se închidea în timp relativ scurt. Este un loc plin de încărcătură emoțională. Peste 16.000 de morminte individuale, fiecare cu elemente de identificare ale celui înhumat acolo, indiferent de naționalitate. Toate acestea sunt aliniate pe o suprafață enorma, în fata osuarului, în spațiul verde atent amenajat și întreținut, împrejmuit cu pomi. O modalitate simpla prin care se arata respectul pentru cei căzuți în acele locuri.

In interiorul osuarului, am văzut o mica expoziție cu piese din primul război mondial dar și un exemplu de arheologie militara, prin expunerea de piese personale descoperite și poze cu momentul descoperirilor. De fapt tot totul acolo este un exemplu de urmat, începând cu respectul pentru cei căzuți în lupte, modul de expunere, pana la întreținerea mormintelor și asigurarea tuturor condițiilor pentru ca vizita acestui obiectiv sa fie lipsita de alte griji, cum ar fi parcarea, drumul pana acolo, informații la obiect și la timpul potrivit, indicatoare la tot pasul, etc.

Având în vedere ca în interiorul osuarului fotografierea este interzisa, veți vedea doar poze cu exteriorul, cu excepția unora realizate în capela din interior, fotografie realizata cu acordul îndrumătorului francez.

As vrea sa fac o comparație cu Mausoleul de la Mărășești, unde se afla și osuarul. Ca și muzeu, pot spune ca la Mărășești putem vedea mai multe exponate și dacă avem noroc, putem avea și un ghid care sa ne explice corect ce sunt obiectele pe care le vedem acolo, ceea ce la Douaumont nu am avut parte. In schimb, mi-as dori ca la Mausoleul de la Mărășești sa existe aceeași dorința a promova realitatea istorica și de a face cunoscut sacrificiul pentru libertate al neamului romanesc, asa cum o fac francezii la Douamont.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Fortul Douaumont

Construcția acestui fort a început în anul 1885, făcând unul din cele 19 fortificații realizate pentru apărarea Verdunului. Are o lungime de aproximativ 4000 metri, cu doua nivele subterane, protejat de un strat gros de 12 metri de beton armat. Echiparea s-a făcut cu numeroase arme, dintre care tunul de 155mm (rotativ și retractabil), tunuri de 75mm, și multe turele cu mitraliere. Important de menționat este faptul ca acest fort a fost cucerit de armata germana după trei zile de la începerea bătăliei de la Verdun, urmând însa sa fie recapturat în anul 1916, în prima ofensiva a armatei franceze.

Fortul Douaumont mi-a adus aminte imediat de dealul Cireșoaia, din județul Bacău, care este unul din vârfurile cucerite prin lupta de armata romane în luptele de la Oituz, în anul 1917. Poziție înaltă, cu deschidere strategica pe trei laturi, ocupat de armatele invadatoare, dar recucerit de armata romana prin lupte sângeroase. Dealul Cireșoaia are în prezent mai multe cruci (multe dintre ele realizate imediat după primul război mondial, prin anii ’20), mai are un monument dedicat vânătorilor de munte, dezvelit în anul Centenarului, 2018 și mai are o mănăstire, în fata căreia se afla acest monument, și care încearcă sa promoveze cat poate luptele de la Cireșoaia și sa își arate respectul pentru cei căzuți acolo. Dar are doar atât, adică prea puțin. După ce veți vedea pozele de la fortul Douaumont, veți înțelege de ce spun asta. Si mai spun ca e cam degeaba ce exista acum la Cireșoaia, dacă nu se știe, dacă nu exista infrastructura pentru a ajunge acolo, dacă nu este încadrată locația într-un circuit turistic la nivel național și internațional, dacă despre acele lupte se specifica foarte puțin în manualele de istorie.

Las pozele de ACOLO, sa „vorbească”.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

In orele disponibile care au urmat, am vizitat locațiile mai ușor accesibile, aflate în apropierea străzii care face legătura intre punctele de interes:

Satul distrus Fleury – unul dintre cele 7 sate distruse în primul război mondial și aflate pe harta pusa la dispoziție de oficialitățile franceze. Un sat care încă exista în analele actuale ale localităților din Franța, dar cu populație ZERO. Un sat complet distrus, care a avut o viata normala acum 100 de ani și din care în anul 1916 nu au mai rămas decât câteva pietre de temelie ale clădirilor de atunci, însa după război a rămas în memoria Franței prin panouri informative, monumente și placi comemorative care informează ce exista atunci, acolo: școala, ferma, fierar, primărie, locuința X, etc. Toate aceste informații se pot vedea printre sutele de gauri de obuz care au decimat agoniseala acelor familii care făceau parte dintr-un sat francez cu populație de 400 de oameni la acea vreme.

Localitatea Hârja, din Grozești (Oituz), aflata în aceeași situație în anul 1917 (rasa de pe fata pământului), este comparația pe care o fac în cunoștința de cauza. E drept ca acest sat a fost reconstruit după război, însa tragedia a fost aceeași. A fost un sacrificiu suprem al locuitorilor Harjei în acei ani, însa acest sacrificiu nu se regăsește decât în câteva articole sau cărți scrise de oameni care vor sa promoveze istoria reala (un exemplu cunoscut este cel al dl. Hugianu Ciprian, autorul cărții „Poiana Sarata, un sat romanesc din Carpați, în vâltoarea istoriei„).

Acolo, multe națiuni și-au adus omagiul pentru cei căzuți în lupte și celor care și-au sacrificat traiul doar pentru ca s-au aflat în fata taifunului numit război. Puținele poze pe care le-am făcut acolo (din cauza întunericului care se apropia vertiginos) sper sa fie de ajuns ca sa arate interesul real al autorităților franceze pentru păstrarea identității unui sat care și-a dat sacrificiul suprem. Sper ca și România sa fie reprezentata printr-un simbol acolo, la Fleury, pentru ca asta înseamna solidaritate. Macar pentru ajutorul pe care l-a acordat comisia franceza armatei romane pentru a putea învinge armatele invadatoare, exact atunci când am avut nevoie.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Tranșeul baionetelor – un simbol care are o poveste controversata, care – pe scurt – spune astfel: câțiva soldați francezi nu au vrut sa se predea germanilor și într-un final au fost îngropați în tranșeu, în urma exploziilor obuzelor inamice. Astăzi acolo, putem vedea acel tranșeu, marcat prin indicatoare încă din orașul Verdun, protejat de intemperii printr-o construcție monumentala. Din tranșeul acoperit cu pământ ies câteva vârfuri de baioneta, arătând astfel poziția soldaților francezi, stand în tranșeu pe spate, în poziție de apărare, cu pușca în sus.

In realitate, nu pot sa știu cat de real este acel tranșeu, în acel loc, însa povestea este reala nu doar la Verdun, ci pe toate fronturile din primul război mondial. Inclusiv în România a existat astfel de eroism, ca nu degeaba am câștigat batalii în condițiile în care raporturile de forte ne erau net defavorabile. Noi avem tranșee ale baionetelor și la Oituz, la Turtucaia, și la Poiana Sarata, la Brusturoasa, pe Valea Prahovei, la Cârlibaba, etc. Avem chiar și tranșee ale credinței, ale dorințelor de mai bine, ale speranței. Tranșee care pot fi simbolizate și din care se poate face reconstrucția adevărului istoric și turism în același timp.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ultimele poze vor arata cum arata acum, după mai bine de 100 de ani, câteva mii  de hectare din pământul Verdunului, frământate de milioanele de proiectile trase acolo. Doar privind imaginile sau mergând acolo, veți putea înțelege amploarea evenimentelor care au ținut aproape un an de zile, zi de zi. Vieți distruse nu doar prin decese ci si prin faptul ca au fost prezenți acolo: pierderea judecății mintale, boli incurabile, răni de la explozii și de la gaze nocive. Toate acestea au fost reale însa și în alte părți ale lumii, inclusiv în România. Străbunicii noștri au fost protagoniștii acelor vremuri; nu cred ca exista familie în România care sa nu aibă un strămoș care s-a sacrificat în Marele Război. Unii dintre aceștia poate ca au luptat și la Verdun, mai ales dacă era din Ardeal și a fost trimis la lupta pentru fostul imperiu austro-ungar. Important este sa le păstrăm memoria acționând astăzi, pentru ca mâine este prea târziu și se pierde. O tara fără rădăcini este o tara pierduta. Iar cele mai adânci rădăcini sunt cele istorice.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Vreau sa specific faptul ca doar o parte din poze sunt de la Verdun, celelalte sunt de pe frontul răsăritean, din România. Diferența consta doar în faptul ca unele tranșee sunt prezervate și mediatizate în scop turistic și pentru memoria celor căzuți acolo, altele sunt lăsate în uitare, atât ele cat și ocupanții acestora din acele vremuri. Tragedia este aceeași, orice lovitura de obuz sau de mortier era la fel de dramatica, fie ca era în România, în Italia, în Anglia sau în Franța. Sacrificiul suprem are aceeași valoare, indiferent de naționalitate. Doar trebuie sa facem educație prin cunoaștere, astfel încât istoria sa nu se repete.

In aceste doua zile rezervate vizitei de la Verdun, am aflat ca schijele și sarma ghimpata de acolo sunt la fel cu cele descoperite pe linia de front din România, iar naționalitatea este doar un termen care face doar diferența intre oameni din tari diferite, Factorul uman este universal valabil.

Respect pentru statul francez, pentru modul în care aduce respect pentru eroii sai și pentru modul în care dezvolta turismul istoric. Respect pentru romanii care vor sa facă ceva în acest sens, cu speranța ca vor și reuși.

Pentru cine dorește informații utile despre cum sa vizitezi Verdun în 2-3 zile fără sa ai probleme majore de logistica, ma puteți contacta aici, va putem împărtăși din experienta proprie.

Articolul a fost scris în baza unei vizite efectuata în data de 04-07.10.2018 de către Florin Bosoteanu (Comănești) și Ion Luncanu (Iași), iar textul reda păreri personale, în baza experientelor acestora în diferite locații cu aceasta tematica.

 

 

 

 

 

 

 

 

Un gând despre „Verdun, Franța. Sau ce NU a făcut România

  1. Pingback: Verdun, Franța. Sau ce NU a făcut România — Prospectorii Istoriei – „Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s